S-a terminat reabilitarea monumentului din Galata proiectat de Henri Coandă

miercuri, 09 iunie 2021, 01:50
2 MIN
 S-a terminat reabilitarea monumentului din Galata proiectat de Henri Coandă

Lucrările de reabilitare a Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial, din Galata, au fost finalizate. Recepţia lucrărilor va avea loc vineri, cu această ocazie fiind programată şi o slujbă de sfinţire care va fi săvârşită de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai autorităţilor locale şi Armatei. Lucrările au debutat în luna iunie 2020 şi au fost executate de către asocierea de firme Conest – Proganex 2005 în cadrul unui contract cu o valoare de 2,7 milioane lei, inclusiv TVA.

Proiectul a fost inclus în Programul Centenar al Primăriei Iaşi, iar cea mai mare parte a fondurilor necesare restaurării a fost asigurată de Ministerul Culturii (2 milioane lei), în timp ce diferenţa a fost suportată de la bugetul local.

"Proiectul a inclus şi amenajarea incintei prin recuperarea, refacerea şi amplasarea a şase cruci mari şi a celor 600 de cruci mici existente la data inaugurării, precum şi realizarea de locuri de parcare, a unor alei pietonale, refacerea spaţiilor verzi şi montarea de mobilier urban", se precizează într-un comunicat al municipalităţii.

Potrivit sursei citate, Monumentul Eroilor din Galata a fost ridicat în cinstea celor căzuţi la datorie în Războiul de Întregire a Neamului Românesc. Monumentul, proiectat de inginerul Henri Coandă, a fost construit în perioada 1929 – 1930 şi este format dintr-un osuar deasupra căruia se înalţă un obelisc pe trei niveluri dispuse în retragere.

"Mausoleul adăposteşte osemintele a 6.000 de eroi, care au fost aduse din 15 sate aflate în vecinătatea Iaşului în care fuseseră încartiruite pentru refacere unităţile Corpului 1 Armată comandat de Generalul Nicolae Petală", se mai arată în comunicatul Primăriei.

Interiorul obeliscului a fost pictat de Ioan Bălău şi restaurat în anul 1997 de Iulian Albu şi Ciprian Stratulat. La 30 noiembrie 1999 monumentul a fost resfinţit.

Comentarii