Sabin Păutza – un muzician bun la toate, un muzician al lumii (III)

O lume vastă, opulentă ca posibilități de exercitare a profesiei, ca standard de viață materială, însă neînchipuit de dificilă (pentru un european) datorită concurenței acerbe și, de ce să nu recunoaștem, datorită unui anumit protecționism existent și acolo. M-am referit săptămâna trecută la ușile greu de deschis ale Holywoodului pentru majoritatea compozitorilor europeni.

Prima explicație a succesului de care Sabin Păutza s-a bucurat repede în America de Nord se găsește chiar în titlul prezentei serii de însemnări: a fost bun la toate cele ale muzicii. Cultura integratoare în domeniul artei sunetelor, practicarea îndelungată ca aranjor, orchestrator, compozitor, dirijor a majorității genurilor și stilurilor intrate în istoria artei sonore culte au fost „vizele” permanente din cartea sa de identitate americană. Familiarizarea încă din anii tinereții cu jazzul, ascultat și în nopțile ieșene la Radio „Vocea Americii” grație neuitatelor emisiuni ale lui Willis Conover, rezonanța cu lucrările simfonice ale lui Aaron Copland, clasicul simfonismului american, cu musicalurile lui Leonard Bernstein, plăcerea de a asculta, tot în România, grupurile „Beatles” și „Rolling Stones”, tinerii furioși Janis Joplin și Jimi Hendrix, aleși ca subiecte de analiză pentru studenții Conservatorului din Iași – acestea au fost parte din fundamentele potrivite înălțării succesului profesional în lumea ce l-a adoptat fără reticențe. Alte înlesniri esențiale rămânând firea sa deschisă, comunicativă, harul de a se face plăcut în societate, seriozitatea și, la fel de important, rapiditatea elaborării partiturilor.

Sabin Păutza a mai avut o calitate necesară afirmării: nu s-a mulțumit, așa cum s-au mulțumit de-a lungul timpului muzicieni români de mare clasă ajunși în Statele Unite ale Americii, cu standardul material mai mult decât satisfăcător. A rămas credincios vocației de muzician compunând mult, cântând la pian și la orgă, dirijând, predând, ocupându-se de coordonarea muzical-artistică instituțională. Performanța în cele patru domenii de activitate a fost posibilă la Plainfield, New Jersey, unde a avut statutul de prim dirijor și director artistic al orchestrei simfonice (1987-2011), statut câștigat democratic în urma voturilor exprimate de toți membrii orchestrei și de publicul prezent la repetițiile, la concertele candidaților! Ca pedagog a lucrat la universitățile din New York (1984-2010), i s-au acordat catedre la Institutul „Atlan” din aceeași metropolă, la „Ratgers” University, New Jersey (1991-2005), la „St. Rose” University din Albany, New York (2009-2014).

27 de misse compuse pentru slujbe religioase duminicale i-au prilejuit lui Sabin Păutza atingerea statutului de compozitor la comandă, așa cum am precizat într-un episod anterior al acestor însemnări, o îndatorire onorantă, identică celei de care au avut parte ca organiști și autori muzicienii numiți Bach, Mozart, Händel, Franck. O parte din acele creații „de serviciu” a intrat în repertoriul permanent al lăcașelor de cult comanditare. Cum se întâmplă oricui, și Sabin Păutza a pierdut „trenuri” importante: dispariția lui Leonard Bernstein în octombrie 1990 a zădărnicit colaborarea sa ca orchestrator începută cu celebrul muzician, lumea filmului american a preferat și preferă un anumit cerc de compozitori, dar nu numai compozitori – ceea ce se poate constata oricând citind cu atenție genericele de la finalul producțiilor cinematografice. Fără cele două „trenuri”, Sabin Păutza tot a ajuns la cota respectului profesioniștilor și al publicului. Recomandând în acest sens lectorilor accesarea paginii Wikipedia ce îi este dedicată, menționez doar importantul premiu american „Martin Luther King” acordat în 1995 lucrării „Chimes, Jocuri V/ Clopote – în memoria lui Martin Luther King jr.”, titlurile de Cetățean de onoare al orașului Plainfield și Dirijor Emeritus pe viață al filarmonicii. Din 7 mai 2009, în fiecare an se sărbătorește în acest oraș „Ziua Sabin Păutza”, marcată și de proiectarea pe un ecran gigantic a unor secvențe înregistrate în concertele orchestrei Filarmonicii din Plainfield cu lucrări pe care le-a dirijat sau le-a compus.

Ce le-a plăcut americanilor din muzica sa? Dacă menționez mai întâi ineditul, originalitatea melodic-armonică reprezentând cultura tradițională românească și din alte spații etnogeografice am în vedere condiția fundamentală a Americii de Nord, creuzet pentru toate contribuțiile celor veniți de-a lungul a două secole din alte țări, de pe alte continente. Sunt convins, al doilea argument a fost accesibilitatea muzicii sale, indiferent de genul și alcătuirea instrumentală sau vocală. Al treilea argument contând mai ales pentru profesioniști – cunoașterea deplină a celor mai importante tehnici de compoziție cristalizate de-a lungul istoriei, combinarea lor într-un buchet multicolor din care nu lipsesc ritmul dinamic, melodia lirică, evocatoare, ușor memorabilă, fantezia, umorul, caracterul grandios, citatul inteligent dezvoltat într-un discurs virtuoz, ingeniozitatea, nota deseori surprinzătoare, întotdeauna spectaculară a muzicii. Ebony Mass, Migratory Creatures, A Musical Journey, Concertul pentru saxofon și orchestră, Mood Swings pentru voce și pian, Jubilee Simfonietta, Missa Brevis, Concertul pentru clarinet bas, pian și orchestră, Simfonia a II-a îl reprezintă pe vremelnicul american Sabin Păutza, care a lăsat țării ce l-a găzduit și l-a apreciat aproape 30 de ani o muzică potrivită spiritului ei.

Ascultate în ordinea cronologică a elaborării sau aleatoric, lucrările lui Sabin Păutza au toate calitățile necesare muzicii autentice valoroase, de orice tip ar fi. Variațiuni, „jocuri” compoziționale inteligente, inspirate, interludii, glume în stil mozartian, parodii, divertismente (străine de caracterul facil), combinații de surse sonore instrumentale sau vocale din tradiția arhaică și din arsenalul modernității, elegii, imagini grandioase amintind efluviile melodice nesfârșite wagneriene, meditații profunde ce eliberează lumina din adâncul ființei – tot ce s-a adunat în muzica lui Sabin Păutza merită ascultat. Este o muzică ce desfide interesul de o clipă, meritându-și locul permanent pe scenele de concerte sau de spectacol, așa cum se întâmpla în deceniile confirmărilor românești depline. Mărturisirea sa eliberează, într-adevăr, lumina din adâncul muzicii pe care a creat-o: „Nu am știut niciodată să compun ceva fără să mă folosesc de elemente din folclorul românesc, fie evidente, fie doar ca model arhetipal. Am mândria să gândesc însă că am știut întotdeauna să aleg ceea ce este realmente românesc și valoros în folclorul nostru, bazându-mă pe sursele din straturile cele mai vechi (colinde, bocete, muzică țărănească). Pentru cine stă să asculte, chiar și muzica mea ușoară sună românește. Îmi place să cred că muzica mea este naționalistă, în sensul bun al cuvântului.”¹

Mult semnificative sunt cuvintele pe care mi le-a încredințat, cu sens concluziv, la finalul unor întâlniri radiotelevizate:

Îmi este dor de România și când sunt în România. (TVR Iași, noiembrie 2017²) – Cum v-ați putea caracteriza într-un singur cuvânt? – Nemulțumit. Poate ar fi mai complet în două cuvinte: veșnic nemulțumit! (Radio Trinitas, februarie 2023) 

¹Daniela Caraman Fotea – Sabin Păutza – maestrul. Editura PALIMPSEST, 2017, pag. 112-113

²Confesiune lăsată și coperții finale a volumului Sabin Păutza – maestrul.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor