COMUNICAT DE PRESĂ

Salonul Internațional de Artă Singulară ANARTE la Muzeul Unirii

luni, 23 septembrie 2019, 10:40
2 MIN
 Salonul Internațional de Artă Singulară ANARTE la Muzeul Unirii

Miercuri, 25 septembrie, la ora 15,00, va avea loc la Muzeul Unirii din Iași cea de-a II-a ediție a Salonului Internațional de Artă Singulară ANARTE (SIAS ANARTE), eveniment organizat de asociația culturală ANARTE în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași și Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași.

Participanții la cea de-a doua ediție a Salonului sunt artiști singulari din Franța, Iran, Anglia, Australia, Italia, India și România.

Arta singulară este arta creată în afara normelor academice, un gen spontan și original care a înglobat o serie de genuri (arta naivă, arta primitivă, arta vizionară, arta intuitivă, neuve invention) și care se află pe plan mondial într-o creștere exponențială.

Prin organizarea Salonului Internațional de Artă Singulară, membrii asociației culturale ANARTE intenționează să diversifice și să actualizeze  informația culturală, să conecteze publicul ieșean la marile mișcări și tendințe artistice din contemporaneitate, dar și să creeze punți culturale între artiștii din România și cei din străinătate.

Invitații SIAS ANARTE 2019 sunt: Marc Bourlier din Franța, un artist extrem de activ din punct de vedere expozițional, ale cărui lucrări au fost prezentate în SUA, China, Rusia, Franța, Norvegia, Serbia etc. și a cărui creație a constituit subiectul unui volum apărut la editura Grandir Publishing din Nîmes (Franța); gălățeanca Aida Radu, una dintre cele mai cunoscute artiste singulare din România, precum și artiștii ieșeni Gabriel Caloian și Sorin Purcaru.

Expoziția este curatoriată de criticul de artă Adina Scutelnicu, președintele asociației ANARTE, care va și prezenta lucrările alături de prof. univ. dr. Cornelia Bordașiu de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Comentarii