Sărmanul Dionis

Principala însuşire a inteligenţei este priceperea esenţialului, iar a artificialului, imitaţia. Inteligenţa artificială ar fi artefactul capabil să surprindă esenţialul. Homo sapiens, în foarte scurta lui istorie, raportată la nesfârşirea spaţiului şi a timpului, instrumentează abilităţi transmiţând obiectelor propriile însuşiri. Procesul, cu rezultate evidente în materialitatea vieţii, este continuu. El goleşte de sens, pierde din vedere esenţialul. Dacă fiinţa naturală bâjbâie în aflarea chipului esenţial al lumii, această aflare ar putea fi preluată de inteligenţa artificială? În fapt, robotul primeşte informaţii structurate strânse de oameni, generaţie cu generaţie din trăirea, raţionalizarea lumii vizibile. Cantitatea de informaţii poate include tot ştiutul umanităţii, cuprinde ea şi esenţialul? Din perspectivă pragmatică este posibil, în destule situaţii, cantitatea să depăşească puterea calităţii. Cu acest principiu Stalin a câştigat un război mondial. Dar stăpânirea lumii vizibile nu poate fi sensul adânc al împlinirii omului. Îmi place să opun forţei brute, cantitative, poezia căutării.

„Presupuind, spune Eminescu în Sărmanul Dionis, lumea redusă la un bob de rouă şi raporturile de timp, la o picătură de vreme, secoli din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, şi în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta şi ar cugeta tot atâta ca în anii noştri – anii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noştri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioane de infuzări ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie – şi toate acestea, toate, ar fi – tot astfel ca şi azi… În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu – ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemenea, ca reflectarea cerului instalat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni şi asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aevea în trecut şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui… În acest adânc de spaţiu şi timp, cât infinit! Dacă aş putea şi eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu…”

Este o certitudine capacitatea inteligenţei artificale de a face artă, mai ales că arta este un concept atât de deschis, de democratizat, încât arta este ce crede fiecare că este. Altfel spus şi-a pierdut calitatea de a exprima esenţialul. Cu toate acestea nu-mi pot imagina un robot care se pierde în infinitatea sufletului lui artificial.

Aventura şahului ilustrează unde am ajuns. Până mai ieri, campionatele mondiale ţineau prima pagină a ziarelor. Puterea de fascinaţie s-a pierdut când campionii mondiali au fost învinşi, regulat, de computere.

Prin urmare, ce este esenţial în povestea inteligenţei artificiale, aflată la început, nu este dat de filosofie, de ştiinţă, de artă, de cunoaştere în general. Un altfel de răspuns îl aflăm de la Iosif Isihastrul (1894-1959), cunocutul călugăr athonit. Când i se cereau răspunsuri la întrebări esenţiale intra în rugăciune şi post aspru de 40 de zile, cu 25 de grame de pâine pe zi. Răspunsul găsit îl transmitea cu următorul comentariu, „răspunsul nu e de la mine, m-am rugat lui Dumnezeu să mă lumineze, răspunsul e de la El”.

Poate că Iosif Isihastrul ar fi răspuns la întrebarea ce este esenţialul din viaţă, o inteligenţă artificială niciodată. În alt plan, roboţii din ce în ce mai performanţi vor înlocui oamenii în toate domeniile. Dar trebuie să avem în vedere că tot ce a produs omul de la începuturi până azi a fost bun şi rău în aceeaşi măsură. Neliniştea existenţială vine de la posibila rupere a echilibrului spre partea răului.

Articolul face parte din seria „Trebuie să ne temem sau să ne bucurăm de dezvoltarea AI?”, tema de meditaţie propusă de redacţie colaboratorilor de la pagina de Opinii, la sfârşitul anului 2023.

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului