Scade dramatic numărul doctorilor de la ţară: Peste 200 de sate din judeţ nu au medic

marți, 02 iulie 2019, 01:50
3 MIN
 Scade dramatic numărul doctorilor de la ţară: Peste 200 de sate din judeţ nu au medic

În cele 418 sate din judeţ sunt active în acest moment doar 191 de cabinete medicale. Urmarea este dramatică: aglomerarea până la limita funcţionării anormale a celorlalte cabinete. Colegiul Medicilor spune că motivele ţin de pensionarea medicilor, pe de o parte, şi de migraţia acestora, de cealaltă parte. O interpelare în Senatul României pe tema numărului deficitar de medici din Iaşi a fost făcută de Dan Lungu.

În ultimii doi ani, numărul medicilor de familie din satele ieşene a scăzut cu aproape 50, conform unei interpelări făcute la Ministerul Sănătăţii de Dan Lungu, senator USR de Iaşi. Dacă, în anul 2017, în cele 418 sate ale judeţului Iaşi existau 241 de medici de familie, în 2019, numărul lor a scăzut la 196, aceştia activând în 191 de cabinete.

Care sunt cauzele acestei crizei de cadre

Astfel, având în vedere această scădere, şi numă­rul pacienţilor înscrişi pe lista unui singur medic îl depăşeşte pe cel maxim prevăzut în lege, care este de 2.200, în timp ce „numărul optim, din punctul de vedere al asigurării unor servicii de calitate, care se ia în calcul pentru stabilirea numărului de medici de familie pe unitate administrativ teritorială/zonă urbană, este de 1.800“.

Conform unei statistici realizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi, la înce­putul anului 2018, în judeţul Iaşi, totalul populaţiei după domiciliu era de 939.359 de oameni, iar cea din mediul rural era de 483.943.

Aşadar, numărul pacien­ţilor din mediul rural înscrişi pe lista unui medic ar depăşi numărul maxim prevăzut în contract, ajun­gând la aproape 2.500 de pacienţi pe lista unui singur medic. Reprezentanţii Colegiului Medicilor, filiala Iaşi, susţin că această scădere este cauzată de faptul că în ultimii ani s-au pensionat mai mulţi medici decât au intrat în sistem.

De asemenea, o altă cauză este că anual se scot foarte puţine locuri la rezidenţiat pentru această specializare.

„Numărul medicilor de familie este într-adevăr în scădere în ultimii ani, asta pentru că, pe măsură ce medicii s-au pensionat, nu au mai fost medici tineri care să le ia locul. Dacă ne uităm la situaţia din judeţ, sunt foarte mulţi medici care au vârsta de peste 60 de ani. În viitorul apropiat, în cinci ani, noi aproximăm că va exista o lipsă de medici de familie, ceea ce este îngrijorător“, a precizat dr. Liviu Oprea, medic de familie şi preşedinte al Colegiului Medicilor Iaşi.

O altă problemă gravă

O altă problemă este legată de centrele de permanenţă din judeţ, care, conform datelor oferite de Ministerul Sănătăţii, sunt în număr de 13, acestea fiind insuficiente raportat la numărul de locuitori. Comparativ, în judeţul Timiş sunt 48 de centre, iar în Bihor sunt 34.

În judeţ, centrele de permanenţă pot fi găsite în comunele Bivolari, Ciurea, Ciorteşti, Deleni, Focuri, Mirceşti, Movileni, Plugari, Prisăcani, Schitu Duca, Victoria, Vlădeni şi Voineşti.

„Faptul că în Iaşi numărul centrelor de permanenţă este atât de mic nu poate fi decât îngrijorător. Ele sunt esenţiale pentru pacienţii care trăiesc în Moldova cea izolată – pentru oamenii care nu reuşesc să ajungă la cabinetele medicale de familie fie din cauza distanţei, fie din cauza drumurilor proaste, fie din cauza faptului că ele sunt anapoda distribuite în teritoriu, deseori fiind grupate mai multe într-un singur loc, chiar în centrul comunei. În acest moment e mult mai riscant să fii bolnav în rural decât în urban; nu suntem egali în faţa serviciilor medicale, deşi suntem egali în faţa taxelor şi impozitelor“, a menţionat Dan Lungu, senator USR de Iaşi.

Medicii de familie au atras atenţia asupra lipsei medicilor de la sate încă de anul trecut, când spuneau că, în câţiva ani, specialitatea nu va mai avea resursa umană necesară, existând riscul ca zonele rurale să rămână fără asistenţa medicală primară.

Comentarii