Scandalul Blue Air: politicieni, muşchi încordaţi, coincidenţe străvezii şi clienţi călcaţi în picioare

Scandalul Blue Air, izbucnit la începutul săptămânii trecute, este unul de manual. Cazul trebuie dezbătut la cursurile facultăţilor de economie. Are toate ingredientele necesare înţelegerii activităţii economice a unui operator care cochetează cu politica şi cu tot ce decurge de aici. Sunt câteva aspecte importante legate de această telenovelă şi de adevăraţii plătitori. În rândurile de mai jos nu urmăresc în nici un fel să apăr Blue Air şi nici să dau o tentă naţionalistă poveştii. Blue Air s-a descalificat nu o dată în faţa clienţilor săi, i-a tratat în cele mai umilitoare feluri şi i-a pus în situaţii cu totul şi cu totul neplăcute. Totuşi, o serie de coincidenţe destul de străvezii ridică mari semne de întrebare şi lasă o uşă larg deschisă pentru dezlegarea tâlcurilor acestei istorioare.

Luni, 5 septembrie, aşa cumva pe nepusă masă, reprezentanţii Blue Air au anunţat că Ministerul Mediului le-a pus poprire pe conturi şi din această cauză se află în imposibilitate de a plăti cheltuielile operaţionale curente şi prin urmare anulează toate zboruri programate pe termen neliminat. Desigur, haosul s-a instalat cu rapiditate în rândul clienţilor care aşteptau să fie transportaţi fie în ţară, fie în străinătate. Mulţi turişti s-au văzut la sfârşitul sejurului în imposibilitatea de-a ajunge acasă. Guvernul a reacţionat relativ repede şi a constituit o celulă de criză. Soluţia găsită la această problemă a fost ca cei rămaşi pe diverse aeroporturi din lume să fie aduşi acasă de Tarom pe cheltuiala sa, iar apoi costurile să fie recuperate de la Blue Air. Ulterior, Ministerul Mediului a ridicat poprirea, dar oficialii Blue Air au anunţat că vor relua zborurile abia în prima parte a lunii octombrie. Când analizăm retrospectiv cele întâmplate nu putem să nu ne întrebăm de ce s-a ajuns aici?

Statul are o legătură ombilicală cu această companie. I-a împrumutat 60 de milioane de euro în 2020, prin intermedul Eximbank (bancă de stat), iar în cazul în care se firma nu va putea returna datoria, statul ar urma să preia 75% din acţiunile ei. Mai mult, în cadrul Consiliului de Administraţie al Blue Air sunt numiţi doi oficiali ai statului român cu drept de vot. Celelalte garanţii sunt nesemnificative în comparaţie cu valoarea banilor vărsaţi de Eximbank în conturile Blue Air. Afacerea a fost pusă la cale în timpul guvernării Orban, un apropiat al lui Nelu Iordache, fostul acţionar majoritar al societăţii. Florin Cîţu, care atunci era ministru de Finanţe, şi-a luat liber exact în momentul în care trebuia să semneze pentru împrumutul respectiv, sarcină ce i-a revenit mai tânărului Sebastian Burduja, actualul ministrul al Digitalizării, secretar de stat la vremea respectivă.

Ţinând cont de cele de mai sus, este foarte curios de ce Ministerul Mediului a ales să procedeze aşa. Oare ministrul Barna Tánczos şi-a închipuit că prin această mişcare de forţă va smulge vreun „bănuţ găurit” din conturile firmei? Nu putea oare să-i întrebe pe cei doi reprezentanţi ai statului care este situaţia economică şi financiară a Blue Air? Nu mai era nici o cale de negociere? NU! Barna Tánczos a vrut să pozeze în funcţionarul rece, calculat, fără mamă şi fără tată, care este 24 de ore din 24 în slujba statului. A cui stat nu prea ştim sigur. Cert este că scandalul Blue Air a coincis cu vizita preşedintelui Ungariei în România, iar după declanşarea lui, concurentul Wizz Air, companie ungară, a venit cu oferte „blue” pentru clienţii lăsaţi cu ochii în soare de firma locală. Şi totuşi, Wizz Air se comportă de multe ori exact ca şi concurentul pe care a cărui „mormânt” joacă. De exemplu, vineri, a anulat patru curse de pe Aeroportul Cluj fără un anunţ în prealabil.

Vedem până la urmă că poprirea conturilor Blue Air nu a dus la nimic bun, chiar la nimic. Oricum situaţia companiei nu este una deloc roz. Ea se află într-o procedură de concordat preventiv până anul viitor. Mai pe înţelesul tuturor, este în procedură de insolvenţă la cerere. Legea dă dreptul societăţilor comerciale să adopte astfel de strategii în speranţa că în viitor vor reuşi să plătească datoriile pe care le au pe baza unui plan agreat cu creditorii. Mai mult, repatrierea clienţilor Blue Air de către Tarom se va face pe „barba” contribuabililor, cheltuielile urmând să fie cel mai probabil achitate de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Transporturilor. Curat murat, coane Fănică!

Statul, prin instituţiile sale, Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului, Protecţia Consumatorului, a procedat cap coadă greşit în cazul Blue Air. Nu a gestionat nici una dintre crizele în care a fost implicată compania aşa cum ar fi trebuit. Nu a făcut nimic sau aproape nimic pentru a recupera datoriile la timp, nu a apărat clienţii (cei mai mulţi cetăţeni ai săi) decât când era prea târziu, a împrumutat firma printr-o operaţiune ciudată, iar acum a încercat să recupereze creanţele când firma avea conturile goale. Incompetenţă sau corupţie? Singura certitudine este că oalele sparte vor fi plătite într-un final de către contribuabili, la fel ca la Caritas, Bancorex şi alte ţepe celebre la care au trebuit să facă faţă locuitorii acestei ţări. Blue Air a pierdut, clienţii au pierdut, bugetul a pierdut, Wizz Air a fost singura parte care a ieşit pe plus. Până la urmă ministrul Mediului nu şi-a încordat muşchii degeaba!