Scrimă: Echipa masculină a României a cucerit medalia de aur la Cupa Mondială de sabie juniori

duminică, 07 ianuarie 2024, 16:15
1 MIN
 Scrimă: Echipa masculină a României a cucerit medalia de aur la Cupa Mondială de sabie juniori

Echipa masculină de sabie juniori a României a cucerit duminică, la Budapesta, medalia de aur în cadrul probei pe echipe a Cupei Mondiale de sabie juniori găzduită de capitala Ungariei.

Echipa României, formată din Radu Niţu, Vlad Covaliu, Casian Cîdu şi Mihnea Enache, a câştigat medalia de aur de la Budapesta după o finală disputată în compania echipei Spaniei. Tricolorii s-au impus cu 45-42, după un meci pe care l-au controlat în întregime.

Parcursul României în turneu a fost următorul:45-32 cu Coreea de Sud (optimi), 45-25 cu Bulgaria (sferturi), 45-38 cu Ungaria (semifinale) şi 45-42 cu Spania (finală).

Comentarii