Se apropie sezonul căpuşelor: ce sfaturi dau medicii ieşeni?

sâmbătă, 06 aprilie 2019, 01:50
2 MIN
 Se apropie sezonul căpuşelor: ce sfaturi dau medicii ieşeni?

Anul trecut, din sutele de pacienţi care au ajuns la „Infecţioase“ cu muşcături de căpuşă, 20 au prezentat simptome iniţiale de boală Lyme, diagnosticul fiind confirmat în doar 5 cazuri.

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ spun că se apropie sezonul căpuşelor şi că, din acest motiv, este cazul să începem să ne protejăm împotriva muşcăturilor acestora. În lunile călduroase, sute de pacienţi ajung la spital pentru îndepărtarea dăunătorului, dar şi pentru a primi tratament preventiv împotriva bolii Lyme, afecţiune infecţioasă care se poate transmite la om, în cazuri rare, prin muşcătura de căpuşă. Conform medicilor, 40 de persoane care prezentau simptomele bolii au fost identificate în lunile de vară, în Moldova, anul trecut. 20 dintre acestea erau din judeţul Iaşi, dar doar cinci  au fost în cele din urmă diagnosticate cu Lyme şi au urmat tratament cu antibiotic timp de o lună.

„Este cazul să tragem un semnal de alarmă în ceea ce priveşte apariţia căpuşelor încă de pe acum, având în vedere că ne apropiem de lunile în care acestea devin foarte agresive, şi anume lunile mai, iunie, dar şi septembrie. În următoarea perioadă, trebuie să ne îmbrăcăm potrivit atunci când mergem în zone împădurite şi cu iarbă deasă, eventual să folosim spray-uri repelente, şi trebuie să fim atenţi atunci când ne alegem un loc de plajă sau o cabană pentru dormit. În locurile de dormit care nu au fost utilizate peste iarnă există riscul să întâlnim astfel de dăunători în aşternuturi“, a precizat profesorul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Pentru a evita muşcăturile este recomandat să ne protejăm picioarele cu şosete, încălţăminte adecvată şi pantaloni lungi, dar şi mâinile cu bluze lungi. Dacă descoperim o muşcătură de căpuşă pe corp, medicii recomandă prezentarea la specialist pentru examinare şi tratament, dacă nu ştim să o extragem fără risc. Deşi nu toată căpuşele poartă agentul infecţios care cauzează Lyme, ci doar 2-4%, doctorii recomandă totuşi o verificare medicală. 

Comentarii