Şefii Aeroportului ieşean aleargă după doi iepuri. Unde se ridică noul terminal?

vineri, 23 noiembrie 2018, 02:49
2 MIN
 Şefii Aeroportului ieşean aleargă după doi iepuri. Unde se ridică noul terminal?

Regia a scos la licitaţie actualizarea studiilor tehnice şi de fezabilitate atât pentru extinderea terminalelor existente, cât şi pentru construirea unui complex aeroportuar pe cealaltă parte a pistei.

Creşterea traficului de pasageri şi prezenţa Aeroportului Iaşi în Master Planul Naţional de Transport şi pe lista proiectelor eligibile pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare pentru dezvoltarea unui sistem de transport multimodal sunt cele două motive pentru lansarea procedurii de licitaţie pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Suma de 3,36 de milioane de lei (4 milioane cu TVA) pusă la bătaie era prevăzută în planul de achiziţii al regiei publicat la începutul anului. Licitaţia pentru realizarea Master Planului Integrat şi a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul Dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi a fost lansată ieri.

Componenta financiară contează în proporţie de o treime din preţul ofertat, celelalte două treimi fiind atribuite ofertei tehnice.

Termenul afişat pentru primirea ofertelor este a treia zi de Crăciun, respectiv 27 decembrie 2018, iar durata contractului a fost fixată la 11 luni (caietul de sarcini prevede doar 9).

Noul SF „va avea la bază analizele, studiile şi evaluările iniţiale realizate în cadrul studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic întocmit în 2008 pentru modernizarea tuturor spaţiilor, instalaţiilor şi sistemelor utilizate la nivelul Aeroportului Iaşi, precum şi studiul de fezabilitate realizat în 2017 privind extinderea terminalului T2, în vederea suplimentării traficului de pasageri, utilizând situaţia actuală a terminalelor“ aerogării, se menționează în caietul de sarcini.

Este vorba, practic, de proiectul care ar urma să fie construit dincolo de pistă faţă de terminalele existente acum, dar şi de reconfigurarea sau unirea celor trei existente acum.

Realizarea proiectului mare figurează însă în a doua jumătate a unei liste cu caracter informativ a Ministerului Transporturilor, ce conţine 148 de proiecte destinate finanţării prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Estimat la 122,13 milioane de euro, Iaşul se află cu acest proiect abia pe poziţia 86 a Anexei 2 (neprioritare), după aeroporturi precum Timişoara, Cluj, Bacău, Sibiu şi Bucureşti, fără să aibă menţionat un termen de finalizare. Craiova este singurul aeroport pentru care s-a semnat un contract fazat şi căruia i s-au virat deja peste 30 de milioane de euro.

Comentarii