Semnul paranoiei şefului PSD

Nu vă bateţi capul prea mult cu mesajele ce vor fi transmise la mitingul PSD. Nici lui Liviu Dragnea nu-i era prea clar, la data programării, pentru ce a mobilizat sute de mii de umanoizi de pe la partid la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, şi ce vrea să le transmită în data de 9 iunie.

Liderului PSD (ca de altfel şi nouă) îi va deveni însă mai limpede cum să-şi calibreze mesajul abia după ziua de 8 iunie, când Înalta Curte poate pronunţa sentinţa în cazul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

O condamnare seacă, dar nu definitivă, pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, ar însemna începutul sfârşitului, chiar şi pentru el, un supravieţuitor recunoscut al confruntărilor cu instanţele. Zăngănitul cătuşelor în preajma şefului ar declanşa, în mod normal, lupta pentru succesiune în partid, în paralel cu mişcarea de eliberare de sub papucul tiranului.

În schimb, o achitare ar fi ca o trambulină pentru o nouă etapă în anihilarea deplină a justiţiei şi amorsarea stadiului terminal al democraţiei.

Prin urmare, rostul mitingului va fi modelat într-o noapte într-un sens sau în altul. Totul pe fondul copierii regiei protestelor „Rezist”, cu lanterne şi telefoane.

Defilarea României jubjugate, a celor care, în fond, şi bat joc de propria demnitate, se poate transforma într-un scut uman ce urlă pentru salvarea şi libertatea liderului ori într-un plebiscit inaugural, de „aclamare” a regimului Dragnea, dacă e scăpat de justiţie.

Oricum ar fi, mitingul e semnul clar al unui sindrom paranoic incipient. Dincolo de calculele raţionale care pot sta în spatele deciziei – masă de presiune asupra justiţiei, dovedirea forţei de mobilizare a partidului – miza mitingului este una iraţională: aceea că Dragnea „poate face ce vrea” în detrimentul intereselor generale naţionale, în detrimentul membrilor de partid, majoritatea mobilizaţi cu japca şi sub ameninţări. Acesta e un impuls al personalităţilor dictatoriale, care trădează o dorinţă incontrolabilă de a folosi puterea în interesul personal.

Prin forţarea notei, Dragnea dezvoltă cu oamenii PSD aceeaşi relaţie pe care Nicolae Ceauşescu ajunsese să o aibă până în decembrie 1989 cu membrii Partidului Comunist Român.  Atunci când frica ia locul încrederii, legitimitatea liderului e spulberată şi se caută prilejul înlăturării lui. Iar nouă ne dă de gândit şi mai serios. Când cu „ai lui” îşi permite să se comporte aşa, vă daţi seama ce-şi va permite să facă, dacă i se oferă ocazia, cu noi, ceilalţi?