Şi-a făcut cultură de canabis la Tomeşti, în spatele casei

joi, 24 octombrie 2019, 01:50
1 MIN
 Şi-a făcut cultură de canabis la Tomeşti, în spatele casei

Judecătorii au eliberat ieri un traficant de droguri din Tomeşti care tocmai recoltase o cultură „frumuşică“ de trei kilograme de canabis. Adrian Dolniceanu a fost reţinut zilele trecute de către poli­ţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Terorismului (BCCO), iar ieri, judecătorii ieşeni i-au dat drumul acasă, sub control judiciar. 

Potrivit procurorilor, Adrian Dolniceanu a înfiinţat în spatele casei o cultură de canabis, în sere, cu ajutorul soţiei. Acesta a recoltat canabisul zilele trecute, iar poliţiştii i-au făcut rapid o „vizită“, unde au ridicat trei kilograme de canabis.

„În cursul anului 2019, cu sprijinul soţiei sale, inculpatul a înfiinţat pe raza comunei Tomeşti, la o adresă la care locuiesc cei doi împreună cu fiica minoră, pe terenul curţii situat în spatele casei, în interiorul unor sere – construcţii pe cadru de lemn acoperite cu folii de plastic, o plantaţie ilicită de canabis de tip indoor constituite din mai multe plante de canabis, în scopul recoltării şi obţinerii drogului de risc canabis, droguri destinate atât comercializării, cât şi consumului propriu. În urma percheziţiei domiciliare au fost ridicate trei kilograme de canabis, precum şi alte bunuri şi materiale utilizate în derularea activităţii infracţionale“, au precizat repre­zentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Comentarii