Şi-au invitat vecinul să se cinstească de Crăciun, iar dimineaţă l-au omorât

joi, 27 decembrie 2018, 02:58
1 MIN
 Şi-au invitat vecinul să se cinstească de Crăciun, iar dimineaţă l-au omorât

Alcoolul face ravagii printre locuitorii judeţului Iaşi. Miercuri dimineaţa, după o noapte de consumat băuturi alcoolice, un tată şi fiul acestuia, ambii locuitori în comuna Belceşti, şi-au omorât musafirul pe care îl cinstiseră cu vin o noapte întreagă.

Musafirul lor, un tânăr vecin în vârstă de 30 de ani, venise la ei în casă marţi seara. Miercuri dimineaţa, în jurul orei 4, între cei trei a izbucnit un scandal, iar între tatăl în vârstă de 49 de ani, fiul acestuia de 21 de ani şi musafir a izbucnit o bătaie. Primii i-au administrat lovituri multiple celui de 30 de ani, apoi l-au înjunghiat cu un cuţit. Bărbatul de 30 de ani a murit în scurt timp, iar după ceva vreme, tânărul de 21 de ani a sunat la 112 şi a mărturisit crima.

„În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor, iar după audieri, cel mai probabil ambele persoane vor fi reţinute pentru 24 de ore pentru infracţiunea de omor“, au precizat reprezentanţi din cadrul anchetei.

Comentarii