Şi pro, şi contra

*

Oare atunci când Dan Barna l-a atacat pe preşedintele Iohannis, spunând, citez, că "a fost ca un pompier pentru momentele când casa lua foc şi se prăbuşea" a făcut aluzie la cazul "Colectiv", la butoiul de pulbere aflat în curtea lui Gheorghe Dincă din Caracal sau a avut în vedere faptul că preşedintele a condus ţara într-un stil pompieristic, sau a vrut să spună altceva cu bătaie mult mai lungă, ceva care scapă, cum să zic, logicii formale?!

"Dacă era un gospodar mai atent şi mai diligent poate nu se ajungea să luăm foc de atâtea ori în ultimii ani!" a mai adăugat candidatul USR-ului.

Aflat în plină campanie electorală, foarte atent la acuzaţiile aruncate de contracandidaţii săi în stradă, preşedintele Iohannis a răspuns, punctându-şi discursul cu zâmbetul său caracteristic extins în patru colţuri: "Am fost un pompier atomic care a prevenit să se prăbuşească România. (…) Fără mine şi prezenţa mea, PSD-ul ar fi reuşit să distrugă justiţia din România şi ar fi fost o catastrofă…" Pot să afirm că sintagma "pompierul atomic" i se potriveşte de minune preşedintelui Iohannis. Alura lui e într-adevăr cea de luptător înarmat până în dinţi, desprins din filmele americane, care luptă pentru binele suprem, anihilându-şi fără milă adversarii.

Comentând pe marginea subiectului, fostul deputat (cum îl cheamă, cum îl cheamă, Răducea, Rădulescu, Răducanu, iată că numele acestui deputat îmi scapă, mă rog, un nume de muzician, în orice caz), a atras atenţia că există un film de comedie mexican realizat în 1952 cu acest titlu, unde apar personaje precum: comandantul Bravo, instructorul pompier Jefe şi alte personaje bufe. Nici realizatorul emisiunii, nici deputatul nu au îngroşat liniile făcând o paralelă dintre pompierul atomic din filmul mexican şi preşedintele Iohannis, mulţumindu-se să afirme că o astfel de comparaţie l-ar pune pe preşedintele Iohannis într-o postură nu prea favorabilă.

*

Odată cu depunerea candidaturii la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă a intrat din nou într-o fază proastă. După o prestaţie destul de rezonabilă făcută după plecarea lui Dragnea, în care au lipsit gafele de limbaj, Viorica Dăncilă calcă din nou cu paşi solemni prin străchini. De unde această orbire? Cu o astfel de prestaţie şansele sale de-a ajunge în turul doi încep să scadă. Vă daţi seamă cum ar arăta o confruntare dintre ea şi preşedintele Iohannis, care chiar dacă nu-i un vorbitor strălucit, totuşi nu face dezacorduri? Sau dintre ea şi machiavelicul Dan Barna? Sau dintre ea şi tânărul Paleologu?

*

Pornind de la cazurile de corupţie înregistrate la Caracal, proaspătul euro-parlamentar, Rareş Bogdan, într-una din intervenţiile sale televizate a spus, cu subiect şi predicat, că în momentul când partidul său va cucerii puterea, primul act pe care-l va face va fi să desfiinţeze Poliţia Română. Modelul după care s-ar călăuzi ar fi cel al fostului preşedinte georgian, Miheil Saakaşvili.

Precizăm că Saakaşvili a fost preşedinte al Georgiei în perioada 25 ianuarie 2004 – 17 noiembrie 2013, după îndepărtarea de la putere a lui Eduard Şevardnadze, susţinătorul său, în urma Revoluţiei trandafirii. În timpul mandatului său, ca o măsură radicală de combatere a corupţiei, a desfiinţat Poliţia georgienă. Saakaşvili a desfiinţat poliţia georgiană şi a înfiinţat-o în 24 de ore la loc, făcând o triere drastică a cadrelor. Au fost îndepărtate elementele corupte de la toate nivele, începând cu posturile de poliţiei şi terminând cu ministerul, unde oamenii loiali fostului preşedinte Şevardnadze au fost expulzaţi de la putere. Cadrele corupte au fost înlocuite cu cadrele tinere. Efectul s-a văzut imediat, cel puţin la suprafaţă. În scurt timp după această măsură, Georgia a creat impresia unui stat civilizat, construit după normele Uniunii Europene, unde corupţia organelor a rămas de domeniul trecutului. Bineînţeles, au curs felicitări din toate părţile. În plus, conform datelor statice, Georgia a înregistrat o creştere economică de aproape 10%. Dar asta pentru scurt timp, căci după asta a urmat căderea. Iar astăzi, economia Georgiei e una dintre cele mai sărace din zonă.

De fapt, corupţia din Georgia lui Saakaşvili a migrat dintr-o parte în alta. Din sfera poliţiei în sfera magistraturii şi, bineînţeles, în sfera politică. Adică n-a migrat, ci a proliferat. Căci în sfera magistraturii şi a politicii corupţia a funcţionat întotdeauna. Astfel că după trei ani de la mandat, în Georgia corupţia a crescut de trei ori. Şi a atins sferele cele mai înalte ale puterii. Inclusiv anturajul preşedintelui Saakaşvili. Până la urmă, în urma pierderii alegerilor de către partidul său şi venirea în fruntea ţării a unui nou preşedinte, Ghiorghi Margvelaşvili, Saakaşvili a fost acuzat de abuz de putere, de acte de teroare şi de crimă împotriva adversarilor politici, fiind nevoit să părăsească Georgia. Fiind un susţinător al Maidanului, a câştigat după expulzare cetăţenia ucraineană şi, pentru un timp, postul de guvernator al regiunii Odessa, dar a intrat în conflict cu preşedintele Petro Poroşenko şi a fost îndepărtat din funcţia de guvernator, fiind acuzat din nou de acte de corupţie şi abuz de putere. După un scandal de proporţii, Saakaşvili s-a refugiat mai întâi în Polonia, apoi în SUA. Recent, Saakaşvili s-a reîntors la Kiev, intrând, nu se ştie pentru cât timp, în graţiile noului preşedinte al Ucrainei, Volodîmîr Zelenski. Cazul lui Saakaşvili e unul simptomatic pentru lumea Estului. Reformele, indiferent care sunt ele, sunt implementate mai mult de ochii lumii Vestului. În staturile profunde ale societăţii domină aceeaşi inerţie. Iar corupţia se extinde, urcă tot mai sus. Aventura politică a lui Saakaşvili s-ar fi terminat mult mai prost decât prin retragerea cetăţeniei şi expulzarea în afara Georgiei a fostului preşedinte. Probabil că Saakaşvili ar fi înfundat ani grei de puşcărie pentru acuzaţiile care i s-au adus. Dar el s-a bucurat de o înaltă protecţie a statului american, căruia i-a făcut nenumărate servicii. În Georgia, Miheil Saakaşvili a fost declarat persona non-grata. Şi astăzi, după atâţia ani de la pierderea puterii, Saakaşvili are interdicţia de intra pe teritoriul ţării sale. Traseul lui politic e unul pe cât de spectaculos, pe atât de bizar. La vârsta de 34 de ani – preşedinte. La vârsta de 46 de ani a pierdut puterea. A trecut printr-un război nefast cu Rusia, când, din pricina nervilor, şi-a mâncat cravata. Apoi s-a refugiat la Washington. De acolo a plecat în Ucraina. S-a arătat pe baricadele de la Maidan. L-a scurt timp după venirea lui Poroşenko a fost investit în funcţia de guvernator al Odessei, într-o perioadă critică. După un an şi ceva a intrat în conflict cu fostul preşedinte al Ucrainei şi până la urmă a fost expulzat. Încercările de a fi arestat la Kiev s-au soldat cu eşec. Au intervenit demonstranţii şi l-au eliberat din duba poliţiei ucrainene. Viitorul său politic e destul de tulbure. Dar şi imprevizibil. Saakaşvili poate oricând renaşte din propria-i cenuşă. Cunoscând foarte bine mentalităţile fostului lagăr socialist, Saakaşvili va fi folosit în zonă de câte ori va fi nevoie de el. Probabil va primi noi funcţii pe care le va onora la modul demonstrativ până la un punct. Apoi, ca de fiecare dată, va interveni inevitabila ruptură. Saakaşvili are ambiţii prea mari pentru a fi doar un simplu executant. Orgoliul şi ambiţia îl împing să intre în conflict atât cu adversarii, cât şi cu susţinătorii săi. Cazul preşedintelui Poroşenko, dar şi al lui Şevardnadze, care l-a sprijinit la începutul carierei, sunt simptomatice.

Am făcut această scurtă prezentare a carierei sinuoase a Saakaşvili pentru că proaspătul europarlamentar Rareş Bogdan a pomenit de el. Pentru Rareş Bogdan s-ar putea ca Saakaşvili să fie un model. N-am încercat să fac o paralelă, nici nu e cazul. Desigur, ambele personaje posedă charismă şi un spirit excesiv autoritar. În rest, cred că sunt temperamente diferite. Rareş Bogdan e la început de drum. În timp ce cariera politică a lui Saakaşvili, indiferent de ce-i va oferi viitorul, se apropie de final.

Da, aşa s-a întâmplat în cazul Georgiei. Desigur, în România desfiinţarea Poliţiei ca instituţie s-ar putea să aibă un efect benefic. Dacă în Georgia corupţia a migrat dintr-o sferă în alta, asta nu înseamnă că la fel se va întâmpla şi în România. S-ar putea ca Rareş Bogdan, îmbătat de avântul său civilizator, să desfiinţeze nu numai poliţia, ci şi justiţia. Apoi, după o triere drastic a cadrelor, în special a celor care nu sunt pe linie, să le înfiinţeze la loc. Modelul Saakaşvili poate fi oricând în România. Pentru sprijin mediatic ar putea fi adus chiar însuşi Miheil Saakaşvili şi pus într-o funcţie importantă a statului român. Nu am avut încă parte de un astfel de experiment. S-ar putea să fie, totuşi, unul de succes.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist