Singurul spital din România unde sunt îngrijite animalele fără stăpân

sâmbătă, 20 noiembrie 2021, 14:25
3 MIN
 Singurul spital din România unde sunt îngrijite animalele fără stăpân

În spitalul Center of Hope din satul Piteasca, Ilfov, animalele abandonate sau din familii vulnerabile primesc tratament și trec prin operații care le salvează viața. Se întâmplă datorită programului social al instituției, Homeless Animal Hospital, cu peste 14.000 de donatori lunari.

Spitalul veterinar Center of Hope, din satul Piteasca, județul Ilfov, la 22 de kilometri de București, este singurul din țară cu peste 70% dintre pacienți animale fără stăpân sau ale unor oameni care n-au resurse să le plătească tratamentele.

Această clinică privată desfășoară, din 2017, programul social Homeless Animal Hospital datorită donațiilor. Așa a ajuns să primească în total 10.000 de câini și pisici pe an, dintre care 3.000 de animale fără stăpân, în stare foarte gravă.

Lângă intrarea în spital se află un cântar pe care medicii și asistenții îi așază pe noii pacienți, astfel încât să știe în ce cantitate să le administreze medicamentele.

„Facem un triaj, cazurile mai grave ajung la noi”, explică medicul veterinar Aurelian Ștefan, altfel nu s-ar putea ocupa ca la carte de toți pacienții.

Pe cei în recuperare sau aproape vindecați îi cazează într-o sală mai mare, pe fiecare în cușca lui.

Unii cred că spitalul din Piteasca este un fel de adăpost pentru animale, dar medicii doar colaborează cu adăposturi și cu diverse persoane ca să le găsească o locuință animalelor pe care nu le așteaptă nimeni la poartă după tratament.

„Am vrea să plece de la noi și să-l vedem pe omul care vine să îl ia”, spune veterinarul.

„Nu avem spațiu suficient, doar boxe de spital. Dacă stă foarte mult aici, un animal se plictisește, devine irascibil”, mai explică acesta.

Se mai joacă cu animalele cei patru voluntari.

Una dintre schimbările din pandemie a fost că lumea a început să le lase pisici și câini în curte. Înainte, nu se trezeau cu animale abandonate, poate unul-două din când în când. „Să se adune 15, ni s-a părut destul de grav”, spune Aurelian Ștefan.

O consultație acum durează mai mult pentru cei cu proprietar, căci absența stăpânului îi face mai stresați și abia cooperează. „Am avut mai mult de muncă în pandemie, pentru că unele clinici s-au închis și unii medici și-au restrâns activitatea”, precizează veterinarul. „Să închidem ar însemna o înfrângere, pentru că ducem o luptă zilnică cu abandonul și cu puii nedoriți”.

Aurelian Ștefan simte că echipa formată din 18 medici, asistenți și șoferi s-a apropiat în pandemie. Se bucură că au rămas toți motivați să-și continue activitatea, cu precădere într-o vreme incertă, când nu știau ce urma să se întâmple cu donațiile și dacă mai puteau susține proiectul social în jurul căruia să strânseseră.

Absolvent de Medicină Veterinară în 2004, Aurelian Ștefan a ridicat spitalul Center of Hope acum patru ani, în satul unde a copilărit, în locul unei case bătrânești în care s-a născut mama lui. A primit sprijin și din partea ONG-ului Romania Animal Rescue, fondat de un cuplu de americani cu care colaborase mai multă vreme.

„A trebuit să ne reorganizăm și să facem fundraising”, povestește veterinarul.

Strânge bani de la donatori prin asociația World Animal Veterinary Emissaries, al cărei președinte este, ca să acopere costurile de personal și medicamentele, iar la aparatură toți pacienții au acces fără restricții.

Aflați amănunte de pe libertatea.ro.

Comentarii