Șofer român de camion, accidentat mortal în Ungaria, în drum spre casă

vineri, 04 septembrie 2020, 09:47
1 MIN
 Șofer român de camion, accidentat mortal în Ungaria, în drum spre casă

Un șofer român a fost strivit în cabina micului său camion, în Ungaria, și pompierii l-au scos mort dintre fiare. Accidentul a avut loc joi de dimineață, șoferul venea spre casă.Impactul devastator a avut loc pe autostrada M5, la km 35, în direcția Szeged, iar șoferul român al unui sprinter supraîncărcat n-a avut nicio șansă de supraviețuire. La volanul unui mic camion care tracta și o remorcă, având 3 autoturisme pe platforme, acesta a fost efectiv strivit în cabină.

Șoferul n-a frânat la timp, sau deloc, sau pur și simplu nu a mai putut opri ansamblul în timp util, el intrând direct într-un camion care oprise în fața lui. Prima mașină de pe platformă, un jeep, s-a prăvălit peste cabina în care era românul, practic el fiind strivit între acesta și semiremorca din față.

Șapte km de blocaj după accident a suportat autostrada, iar salvatorii veniți la fața locului au folosit unelte grele de descarcerare pentru a scoate din cabină corpul șoferului român.Sprinterul, spun martorii pe un grup de Facebook, era înmatriculat în Timiș, potrivit observatornews.ro

Comentarii