De Sănătate

Punem punctul pe știi

Sorina Pintea, de acord cu angajații din minister care au împiedicat timp de un an construirea unui spital pentru bolnavii de cancer

sâmbătă, 02 noiembrie 2019, 16:58
2 MIN
 Sorina Pintea, de acord cu angajații din minister care au împiedicat timp de un an construirea unui spital pentru bolnavii de cancer

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a refuzat să aprobe sancționarea disciplinară a două angajate din minister pe care Comisia internă de Disciplină le-a găsit vinovate de tergiversarea avizării unui centru privat de sănătate. Informația apare în documentele trimise chiar de Ministerul Sănătății către reprezentanții centrului de îngrijiri paliative și făcute publice de Alina Ion, fondatoarea Centrului Sfântul Sava din Pantelimon.

Documentul arată că ministrul Pintea a pus rezoluția ”Nu se aprobă sancțiunea disciplinară” pe Raportul prin care Comisia de Disciplină a propus diminuarea cu 10% timp de 3 luni pentru Doina Tănase (directorul Direcției management și structuri sanitare din Ministerul Sănătății) și diminuarea cu 10% din salariul timp de două luni pentru Luminița Vopsăroiu (angajată a aceleiași direcții).

Raportul Comisiei de Disciplină arată că cele două funcționare din Ministerul Sănătății se fac vinovate de ”întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor”. Mai mult Comisia de disciplină arată că prin activitatea lui Tănase și Vopsăroiu ”s-a tergiversat procedura de avizare a înființării unității sanitare private cu paturi și avizarea structurii organizatorice finale (…) Această tergiversare s-a făcut prin solicitarea repetată de clarificări și completări atât la DSP Ilfov, cât și la Centrul Medical, prin solicitarea unor puncte de vedere la alte structuri din cadrul ministerului, prin insistarea depunerii copiei certificatului de urbanism chiar dacă Primăria Pantelimon a comunicat că nu eliberează un astfel de document”.

Comisia de Disciplină a început investigarea celor două angajate ca urmare a unei sesizări depuse în luna iunie chiar de Centrul Medical de Geriatrie, Recuperare și Îngrijiri Paliative ”Sfântul Sava”.

”Au tergiversat vreme de 8 luni avizarea Centrului, ceea ce a dus la întârzierea cu un an a încheierii contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate. Acest lucru însemnă că bolnavilor internați nu li se decontează cheltuielile. Au tergiversat pentru că pot și pentru că vor acest lucru. Acest comportament abuziv al funcționarilor publici trebuie să dispară, trebuie să existe precedentul sancționării celor care nu își îndeplinesc atribuțiile de serviciu”, a declarat pentru G4Media.ro Alina Ion.

Textul integral, pe g4media

Comentarii