Eveniment

Street FOOD Festival Iași 2023: Descoperă bucuria unei experiențe culinare internaționale în Grădina Ansamblului Palas (P)

joi, 08 iunie 2023, 13:11
2 MIN
 Street FOOD Festival Iași 2023: Descoperă bucuria unei experiențe culinare internaționale în Grădina Ansamblului Palas (P)

Iași, 8 iunie 2023

Street FOOD Festival, cel mai mare eveniment culinar din Europa, revine la Iași în perioada 8-11 iunie, în Grădina Ansamblului Palas. Anul acesta, festivalul aduce o temă nouă, "Better Together", pentru a celebra puterea de uniune și pentru a oferi vizitatorilor o experiență culinară internațională, muzică live, divertisment pentru copii și multe alte surprize. Festivalul este pet friendly, invitându-vă să vă aduceți prietenii blănoși alături de voi.

Programul Street FOOD Festival Iași 2023 este plin de evenimente captivante, care îmbină gastronomia, muzica și divertismentul. Vizitatorii pot savura preparate delicioase și autentice din bucătării internaționale, inclusiv mexicană, thailandeză, indiană și multe altele, în timp ce se bucură de spectacole live și DJ seturi. În plus, pe parcursul festivalului, vor avea loc tururi ghidate prin festival, sâmbătă și duminică, de la 13:00 la 15:00.

Unul dintre momentele culminante ale festivalului este cooking show-ul oferit de Staropramen. Vineri, de la ora 17:00, puteți asista la un spectacol de gătit cu prăjituri și preparate din București. Sâmbătă, de la ora 16:00, Chef Foa va pregăti preparate speciale, iar duminică, de la ora 14:00, Chef Munti va demonstra talentele sale culinare.

Street FOOD Festival Iași 2023 aduce și un outdoor cinema special, în parteneriat cu Mirinda & Doritos.

Vineri, 9 iunie, între orele 17:30-20:00, veți putea urmări "Jurassic World: Dominion", iar sâmbătă, 10 iunie, între orele 17:30-19:30, va fi proiectat filmul "Puss in Boots".

Muzica live face întotdeauna parte din experiența Street FOOD Festival, iar anul acesta nu face excepție. 

Vineri, pe 9 iunie, de la ora 20:00, Paul Tihan va urca pe scenă, urmat de show-ul unic al trupei Robin & The Backstabbers, începând cu ora 21:30.

Sâmbătă, de la ora 19:30, Vlad Flueraru va încânta publicul, iar Adda va urca pe scenă la ora 21:00.

Ziua de duminică se va încheia într-un mod memorabil, cu spectacolele trupelor JazzyBIT, de la ora 19:30 și Trupa TAXI de la 21:00.

Mai multe informații despre Street FOOD Festival pe:
Site: www.streetfoodfestival.ro
Facebook: facebook.com/StreetFoodFestivalRomania/
Instagram: www.instagram.com/streetfoodfestivalromania/

Street FOOD Festival este cea mai mare rețea de evenimente culinare din Europa.
Un proiect Why Not Us & Flavours

Date de contact:
Briciu Albert – Marketing Manager

Comentarii