SUA se confruntă cu cel mai rapid ritm de creştere a inflaţiei, din iunie

vineri, 24 februarie 2023, 19:58
1 MIN
 SUA se confruntă cu cel mai rapid ritm de creştere a inflaţiei, din iunie

Indicele preţurilor de consum în SUA, un indicator urmărit cu atenţie de Rezerva Federală (Fed), a înregistrat luna trecută cel mai rapid ritm de creştere, din iunie, un indiciu alarmant că presiunea preţurilor afectează economia şi ar putea determina Fed să menţină majorarea dobânzilor în 2023, transmit AP şi Reuters.

Vineri, Departamentul american al Comerţului a anunţat că indicele preţurilor de consum a crescut cu 0,6% în ianuarie, după un avans de doar 0,2% în decembrie. În ritm anual s-a înregistrat o expansiune de 5,4% în ianuarie, după un avans de 5,3% în decembrie.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 4,7% în ianuarie, după un avans de 4,6% în decembrie. Analiştii se aşteptau la un avans de 1,3%.

De asemenea, cheltuielile de consum (responsabile pentru două treimi din activitatea economiei americane) au urcat cu 1,8% în ianuarie, după ce anterior au scăzut. Este cea mai mare creştere din martie 2021.

Consumatorii au achiziţionat vehicule, mobilă şi electrocasnice, au majorat cheltuielile cu activităţile de recreere şi au ieşit mai mult în oraş.

"Reaccelerarea presiunii preţurilor, cuplată cu o piaţă a muncii încă solidă, care sprijină cererea, va menţine ritmul de majorare a dobânzilor de către Rezerva Federală a SUA la următoarele reuniuni de politică monetară", a estimat Rubeela Farooqi, economist şef la High Frequency Economics. AGERPRES

Comentarii