Sunetul unei implozii a fost detectat de marina SUA încă de duminică, ziua dispariției submarinului Titanic

vineri, 23 iunie 2023, 07:39
2 MIN
 Sunetul unei implozii a fost detectat de marina SUA încă de duminică, ziua dispariției submarinului Titanic

După zile de căutări de amploare ale submersibilului care se îndrepta spre epava Titanicului, autoritățile americane au anunțat că nava a suferit o „implozie catastrofală”, iar o sursă din marina americană arată când ar fi putut să se fi întâmplat acest lucru, relatează presa de peste ocean.

Marina Statelor Unite ale Americii a detectat duminică un semnal acustic asemănător cu cel provocat de o implozie în zona în care submersibilul Titan se scufunda în Oceanul Atlantic, când a pierdut comunicarea cu nava de suport, potrivit unui înalt oficial al marinei, relatează CNN.

Toate cele cinci persoane aflate la bordul submersibilului Titan au murit, a anunțat joi Garda de Coastă americană într-o conferință de presă. Conul de coadă și alte resturi de la submersibilul dispărut au fost găsite de un vehicul operat de la distanță la aproximativ 487 de metri de prova Titanicului, care se află la aproximativ 4.000 de metri adâncime în Oceanul Atlantic de Nord.

„Resturile sunt în concordanță cu o implozie catastrofală a vasului", a declarat reporterilor contraamiralul John Mauger, comandantul primului district al Gărzii de Coastă a SUA.

Marina americană a transmis imediat aceste informaţii comandanţilor de la faţa locului care coordonau acţiunile de căutare, a spus oficialul joi, adăugând că informaţiile au fost folosite pentru a restrânge zona de căutare.

Dar sunetul imploziei nu a fost considerat a fi „concludent”, a spus oficialul, iar misiunea internaţională de căutare şi salvare a echipajului de pe submersibil a continuat.

„Orice şansă de a salva o viaţă merită să continui misiunea”, a spus sursa citată.

Elementele submersibilului, găsite în apropiere de locul unde a fost detectat sunetul
Wall Street Journal a fost prima publicație care a relatat despre semnalul acustic preluat de marina americană.

Un sistem ultrasecret de detectare acustică, folosit de marina militară pentru a identifica submarinele inamice, a înregistrat pentru prima dată duminică sunetul unei implozii în apropierea locului unde au fost descoperite resturile, au declarat oficiali americani din domeniul apărării.

Oficialii marinei au început să caute sunete de la submersibilul Titan aproape imediat după ce acesta a pierdut contactul, potrivit WSJ, citat de Business Insider.

Reţeaua de senzori a permis Marinei să se concentreze asupra unei posibile locaţii a zgomotului, oferind echipelor de căutare o zonă mai exactă de căutare.

Marina a ajutat, de asemenea, la analiza şi alte date acustice care au fost auzite pe parcursul eforturilor de căutare. Acestea au fost probabil o formă de viaţă naturală sau sunete emise de alte nave şi de nave care au participat la căutare, a spus oficialul.

Autorităţile americane au reconstituit în întregime coca submersibilului cu cinci elemente găsite. Primele elemente indică o „implozie”, au transmis oficialii Pazei de Coastă.

Comentarii