Superligă, ne mai ştii?

vineri, 16 aprilie 2021, 01:43
3 MIN
 Superligă, ne mai ştii?

 

*Într-o nouă componenţă, Politehnica Iaşi, vicecampioana României în 2016 şi 2017 la tenis de masă feminin, va încerca să promoveze din nou în primul eşalon, în două partide de baraj ce se vor disputa astăzi şi mâine la Tomeşti, cu CSM Slatina. Partidele se vor juca de la ora 10:00, fără accesul spectatorilor

Cu cinci ani ani în urmă, echipa feminină de tenis de masă Politehnica Iaşi a jucat finala Superligii Naţionale cu formaţia timişană ACS Dumbrăviţa, pe care a pierdut-o după două manşe echilibrate. Cele două echipe s-au mai întâlnit într-o finală,în 2017 şi o semifinală din 2018 după care echipa ieşeană construită în jurul Mariei Gaftea a intrat într-un con de umbră, jucătoare esenţiale au plecat venind în loc inevitabila retrogradare în Divizia A. La începutul acestui an, după un primul turneu al Diviziei A, ieşencele se clasau pe locul IV iar Maria Gaftea aborda returul de la Moineşti cu o singur gând: evitarea unei noi retrogradări. Însă la Moineşti, antrenoarea şi-a amintit de meciurile pe muche de cuţit cu bănăţencele. A fost singura rămasă dintre fetele de atunci, iar acum, sportiva care se apropie de o schimbare venerabilă de prefix, participă şi ca jucătoare activă. Titulară. La Moineşti, alături de Vlada Caraulnaia (19 ani) şi Andreea Postudor (22 de ani), Maria Gaftea a realizat misiunea imposibilă. A câştigat cinci din şase meciuri (cu ACS Dumbrăviţa II, CSM Slatina, CSM Giurgiu, CSM Bistriţa II, CSM Arad II şi marea favorită CSM Craiova) şi a atins barajul pentru promovarea în Superligă. Şi numai atât, dar s-a clasat pe locul II în clasamentul final (tur şi retur) şi astfel va juca ambele meciuri ale barajului, cu echipa de pe locul III, CSM Slatina, pe teren propriu. Celor trei jucătoare li se adaugă ca rezervă Lăcrămioara Sandu-Baiu.

Meciurile vor avea loc astăzi şi mâine, de la ora 10:00, însă cu două precizări neplăcute; nu se vor juca la Iaşi fiindcă nu s-a găsit nicio sală disponibilă, ci în sala din Tomeşti şi nu va fi permis accesul spectatorilor. Aşa că amatorii de tenis de masă din oraş vor putea fi aproape de echipă numai cu sufletul şi cu pumnii.

Câteva cuvinte despre adversare: pregătită de antrenorul emerit Petre Arnăutu, CSM Slatina are două jucătoare cunoscute ieşenilor: prima este Irina Ciobanu, care juca pentru Iaşi în finala din 2016, cu perioade de activitate în campionatele din Franţa şi Italia şi, să nu uităm, cea mai bună jucătoare a Politehnicii din acele meciuri de neuitat. A doua este cea mai bună jucătoare a Dumbrăviţei de atunci, Adina Diaconu, campioană europeană de junioare. Iar în anul de graţie în care suntem, Irina şi Adina au câştigat titlul naţional la dublu şi chiar dacă dublul nu face parte din ţintarul meciurilor divizionare, le certifică valoarea..Celelalte baraje pentru Superligă se dispută între CSM Craiova şi CSAT Steaua pe pământ oltenesc

„Dacă tot am ajuns până aici vom face totul pentru a reveni în primul eşalon, însă nu va fi un eşec dacă nu vom reuşi. Suntem concentrate şi ne dorim foarte mult promovarea. Nu pot să uit că acum câţiva ani am jucat două finale ale Superligii una după alta”, se destăinuie Maria Gaftea pe contul său de facebook.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii