Supermarketul Lidl Miroslava va fi finalizat mai devreme: luna viitoare construcţia va fi gata. Imagini în premieră

luni, 11 septembrie 2023, 01:50
1 MIN
 Supermarketul Lidl Miroslava va fi finalizat mai devreme: luna viitoare construcţia va fi gata. Imagini în premieră

Lucrările la supermarketul Lidl din Miroslava, amplasat pe şoseaua Iaşi – Voineşti, în apropiere de sediul Primăriei şi complexul Family Market, se apropie de finalizare. Constructorul este compania Stef Invest, iar reprezentanţi ai firmei ieşene au precizat pentru „Ziarul de Iaşi” că lucrările începute în această primăvară vor fi încheiate luna viitoare.

 Primul magazin din Miroslava al retailerului Lidl se află la intersecţia străzilor Constantin Langa şi Mihail Kogălniceanu, pe unde va fi şi accesul, unitatea de 2.365 mp fiind construită pe un teren de 5.650 mp. Vor fi amenajate 132 de locuri de parcare, urmând, cel mai probabil, ca Lidl să fie funcţional până la sfârşitul acestui an.

Supermarketul din Miroslava a fost construit pe un teren aparţinând firmei Conex, după ce Lidl România a achiziţionat o suprafaţă de 10.000 mp de teren (formată din mai multe parcele) de la firma Imperia Development SRL, controlată de Ioan şi Tereza Prisecaru, care deţin şi grupul Conex. „Ziarul de Iaşi” a scris încă din luna ianuarie a acestui an că Lidl România pregăteşte construirea unui nou magazin în judeţul Iaşi, comuna Miroslava, pe locul fostelor hale de producţie Conex.

Autorizaţia de construire a fost emisă de Primăria Miroslava pe 14 noiembrie anul trecut, lucrările fiind demarate în martie 2023 cu demolarea construcţiilor vechi din zona de amenajare a noului supermarket.

Este al 15-lea magazin pe care grupul de firme Stef Invest îl ridică pentru discounterul german Lidl, care a intrat pe piaţa din România în anul 2011. La momentul actual are deschise peste 300 de magazine la nivel naţional. 

Comentarii