Susţinătorii lui Navalnîi pregătesc cele mai mari proteste din istoria Rusiei moderne

marți, 23 martie 2021, 16:47
1 MIN
 Susţinătorii lui Navalnîi pregătesc cele mai mari proteste din istoria Rusiei moderne

Colaboratorii disidentului rus Aleksei Navalnîi au anunţat marţi că intenţionează să organizeze în această primăvară cele mai ample proteste anti-Kremlin din istoria modernă a Rusiei, informează Reuters.

Navalnîi (44 de ani) execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare pentru acuzaţii despre care el susţine că sunt fabricate, după ce în ianuarie a revenit în Rusia din Germania, unde se recupera în urma otrăvirii cu un agent neurotoxic din familia Noviciok.

Marţi, susţinătorii lui Aleksei Navalnîi au lansat o campanie politică pe propriul website, 'Free Navalny', şi au promis că vor anunţa data noului protest de îndată ce se înregistrează 500.000 de persoane.

''Un protest cu 500.000 de participanţi va fi cel mai mare din istoria Rusiei moderne'', a afirmat Ivan Jdanov, şeful Fundaţiei Anticorupţie a lui Aleksei Navalnîi.

''Vom desfăşura un miting paşnic pe străzile tuturor oraşelor Rusiei'', a completat Leonid Volkov, un aliat apropiat al lui Navalnîi.

Occidentul i-a cerut Moscovei eliberarea disidentului din închisoare, solicitare considerată de Rusia drept un amestec inacceptabil în afacerile sale interne. Autorităţile ruse susţin că nu există nicio dovadă că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit şi au sugerat că acesta este o marionetă a Occidentului trimisă pentru a încerca să destabilizeze situaţia politică din Rusia. AGERPRES

Comentarii