Tabără de astronomie pentru observarea Perseidelor

marți, 30 iulie 2019, 01:49
2 MIN
 Tabără de astronomie pentru observarea Perseidelor

Pasionaţii de astronomie au ocazia să participe gratuit la Tabăra de astronomie Peseidele, care se va desfăşura în acest an la Cotnari, pe dealul Cătălina, în perioada 10-13 august.

Tabăra este organizată de către Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi“ Iaşi, Primăria Comunei Cotnari, Biblioteca Publică Cotnari şi Astroclubul „PEGAS“, urmând să se desfăşoare lângă Cetatea Traco-Getică de la Cotnari. Activităţile se desfăşoară în momentul de vârf al Perseidelor, când pe cer se pot vedea cu ochiul liber aproximativ 100 de meteori pe oră.

Tabăra este parte din proiectul „Constelaţia bibliotecilor“, cofinanţat de AFCN şi de Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi“. Pe lângă observarea perseidelor, participanţii vor putea vedea prin telescop şi alte corpuri cereşti, dar vor afla şi despre planetele din sistemul solar, stelele importante, constelaţiile, dar şi la activităţi care nu ţin de astronomie.

Astfel, participanţii sunt aşteptaţi începând cu ora 19.00, iar cei cae doresc să campeze trebuie să îşi asigure strictul necesar, precum cortul, salteaua, sacul de dormit, dar şi apă sau hrană.

Perseidele sunt cel mai strălucitor curent de meteori care apare pe bolta cerească în fiecare an, în perioada 17 iulie – 24 august, când Pământul trece prin praful cosmic lăsat de coada cometei Swift-Tutle.

Proiectul „Constelaţia bibliotecilor“ este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Valoarea totală a proiectului este de 63.536 de lei, din care 56.536 de lei reprezin­tă finanţarea nerambursabilă din partea AFCN.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii