Tată şi fiu de 15 ani, arestaţi pentru viol de prostituate. Agresiuni sexuale cu maceta la gât

sâmbătă, 28 noiembrie 2020, 02:58
2 MIN
 Tată şi fiu de 15 ani, arestaţi pentru viol de prostituate. Agresiuni sexuale cu maceta la gât

Ieşeanul care a pus la cale sechestrarea celor două prostituate din Galaţi în apartamentul lui din Păcurari, alături de alţi trei amici, este recidivist. Acesta se numeşte Florin Gheorghe Frunză şi a fost eliberat din puşcărie în anul 2010, după o condamnare pentru o tâlhărie şi mai multe furturi comise în ţară, cât şi în vestul Europei. 

Acesta a intermediat telefonic tarifele pentru sex cu cele două prostituate din Galaţi venite la Iaşi să câştige bani publicând anunţuri matrimoniale pe site-ul Publi 24. După ce le-a băgat în casă, Frunză nu a scos banii, ci o macetă, şi le-a ameninţat pe cele două fete că vor avea de-a face cu arma dacă nu se conformează. În final, după ce una dintre fete a reuşit să sune o prietenă, agresorul a fost arestat pentru două infracţiuni de lipsire de libertate şi două infracţiuni de viol.

Tot pentru lipsire de libertate şi două violuri a fost arestat ieşeanul Mihai Curcă, iar fiul acestuia, minor în vârstă de 15 ani, a fost arestat preventiv la domiciliu, el fiind de asemenea cercetat pentru lipsire de libertate şi două fapte de viol. A patra persoană care a făcut sex cu fetele se numeşte Vlad Florin Dumitrescu, şi este cercetat “doar” pentru două infracţiuni de viol, nu şi pentru lipsire de libertate, deoarece el ar fi plecat din apartament înainte ca Frunză să le sechestreze. “În noaptea de 9 noiembrie, în jurul orei 23, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 de către o persoană din judeţul Galaţi despre faptul că sora sa, care se află pe raza municipiului Iaşi cu alte două prietene, nu mai răspunde la telefon. Poliţiştii au demarat cu operativitate verificările şi investigaţiile, stabilind că în aceeaşi seară două dintre cele trei tinere, după ce ar fi dat anunţ la mica publicitate privind oferirea de servicii sexuale, ar fi fost contactate de un bărbat, pentru a merge la o locaţie de pe raza municipiului Iaşi. Ulterior, acestea nu au mai răspuns la apeluri. Una dintre tinere, în timp ce s-ar fi aflat în imobil, ar fi reuşit să trimită un mesaj telefonic prietenei sale, prin care o informa că este într-un apartament, la ultimul etaj al unui bloc, în apropierea unui supermarket, fără să cunoască cu exactitate adresa. Imediat, poliţiştii au trecut la verificarea zonei indicate, identificând apartamentul în care se aflau fetele. Iniţial, bărbaţii au refuzat să le deschidă uşa poliţiştilor, dar când li s-a comunicat că se va folosi forţa pentru pătrundere s-au conformat. Cele două tinere erau speriate, dar au fost liniştite de poliţişti, care le-au transmis că sunt în siguranţă”, au precizat poliţiştii ieşeni.

Comentarii