Prof. dr. Dumitru Brănişteanu, Clinica de Endocrinologie, Spitalul ”Sf. Spiridon” Iaşi: ”Bolile autoimune reprezintă un atac al sistemului imun asupra unor ţesuturi ale propriului organism, pe care le recunosc, într-un mod anormal, a fi ”străine” de organism, deşi nu sunt. Unul dintre ţesuturile predispuse a fi subiectul unui atac autoimun este ţesutul tiroidian. Tiroidita autoimună este o afecţiune foarte des întâlnită în populaţia generală, cu precădere la femei, care sunt mai predispuse la boli autoimune decât bărbaţii. Interferenţa dintre sistemul imun şi tiroidă poate îmbrăca mai multe forme clinice şi evolutive, care formează un spectru de manifestări. La un pol al spectrului, tiroida este hiperactivată de autoanticorpi sintetizaţi de sistemul imun, care poartă denumirea de ”anticorpi tireostimulanţi”.

 

Ca urmare, tiroida creşte în dimensiuni, devine hipervasculară şi secretă cantităţi excesive de hormoni tiroidieni, cauzând ”hipertiroidie”. La polul opus al spectrului de manifestări, tiroida este invadată de celule ale sistemului imun şi treptat înlocuită cu acestea, astfel încât sinteza de hormoni tiroidieni poate scădea în timp, determinând ”hipotiroidie”. Între aceşti doi poli ai spectrului de manifestări există situaţii intermediare, în care interferenţa dintre sistemul imun şi tiroidă nu a determinat încă modificări semnificative ale secreţiei de hormoni tiroidieni, această situaţie fiind considerată ”tiroidită autoimună cu eutiroidie”. De menţionat este faptul că acelaşi pacient poate avea o evoluţiei a tiroiditei autoimune care să treacă dintr-o parte în alta a spectrului clinic. De exemplu, un pacient cu tiroidită autoimună cu eutiroidie are un risc mai crescut decât cel al populaţiei generale de a evolua fie către hipertiroidie, fie către hipotiroidie.

Semne şi simptome

Desigur, atunci când tiroidita autoimună este însoţită de o perturbare a secreţiei de hormoni tiroidieni, atunci pot apărea fie semne de hipertiroidie (agitaţie, labilitate psihică, tahicardie, tremor al extremităţilor, etc., precum şi scădere ponderală), iar atunci este vorba de boala Graves-Basedow, fie de hipotiroidie (retenţie hidrică generalizată sau mixedem, lentoare mintală, infiltrare, constipaţie, frilozitate, creştere ponderală, etc.), situaţie cunoscută ca fiind tiroidita Hashimoto. Formele de tiroidită autoimună cu eutiroidie sunt descoperite întâmplător, în urma unor investigaţii imagistice sau biologice de rutină, ele nefiind însoţite de semne sugestive deficitului sau excesului de hormoni tiroidieni, dar având un risc crescut de evoluţie ulterioară către disfuncţii tiroidiene. În toate situaţiile, glanda tiroidă poate creşte în dimensiuni, devenind vizibilă la inspecţie şi palpabilă, sau poate rămâne de dimensiuni normale. Formele de tiroidită autoimună cu hipertiroidie sunt ades însoţite de o creştere în dimensiuni a globilor oculari, care ies în grade variate din orbită, aşa numita ”exoftalmie”. Asocierea dintre guşă difuză (creşterea de volum  a tiroidei), hipertiroidie şi exoftalmie are origine autoimună şi este triada diagnostică a bolii Graves Basedow.

Diagnostic: ecografie şi analize recomandate

Aspectele clinice care dau de bănuit asupra existenţei unei tiroidite autoimune (tiroidă crescută difuz în dimensiuni, eventual însoţită de semne de disfuncţie tiroidiană) determină recurgerea la investigaţii care să certifice existenţa tiroiditei autoimune, precum şi a eventualului său impact asupra funcţiei tiroidiene. Astfel, ecografia tiroidiană va arăta un aspect închis la culoare (hipoechogen) al tiroidei, care poate fi eventual crescută de volum şi hipervasculară în investigaţia echografică Doppler (aspect de ”flăcări de iad”). În plasmă pot fi evaluaţi markeri de autoimunitate, respectiv titrul anticorpilor antitiroidieni (anti tirozin peroxidază sau anti TPO şi anti tiroglobulină, precum şi a anticorpilor tirositmulanţi, caracteristici bolii Graves Basedow). În fine, funcţionalitatea tiroidiană poate fi evaluată prin măsurarea hormonilor tiroidieni (T3 şi T4), precum şi a hormonului stimulator al tiroidei (thyroid stimulating hormone, TSH). În hipertiroidie, T3 şi/sau T4 vor fi crescuţi, iar TSH scăzut, iar în hipotiroidie, T4 va fi scăzut şi TSH crescut. În formele de tiroidită autoimună cu eutiroidie, toţi parametrii hormonali vor fi încă în limite normale.

Tratament

Tiroidita autoimună cu disfuncţii hormonale este tratabilă. Astfel, boala Graves Basedow cu hipertiroidie poate fi tratată medicamentos (cu antitiroidiene de sinteză), prin administrare de iod radioactiv sau chirurgical. Tiroidita autoimună cu hipotiroidie (tiroidita Hashimoto) este de obicei ireversibilă, odată hipotiroidia instalată, iar atunci pacienţii sunt trataţi prin substituţie orală cu hormoni tiroidieni, foarte posibil toată viaţa. Evident, pacienţii cu tiroidită autoimună şi eutiroidie (funcţie tiroidiană normală) nu necesită niciun tratament în momentul diagnosticului, dar trebuie urmăriţi la 6 luni – 1 an sau ori de câte ori au o stare de disconfort, deoarece au un risc sporit ca afecţiunea lor latentă să ducă la un moment dat la perturbarea funcţiei tiroidiene într-un sens sau altul.

Atenţie la suplimentările inutile cu hormoni tiroidieni şi la produsele naturiste!

Deşi există tendinţa de a se recurge la o suplimentare cu hormoni tiroidieni, chiar dacă funcţia tiroidiană e încă normală, sau la utilizarea unor droguri reputate a avea un impact asupra dinamicii sintezei hormonale, precum seleniul, nu există date ştiinţifice care să dovedească o încetinire a evoluţiei tiroiditei autoimune sub astfel de tratamente. Mai mult, măsurarea titrului anticorpilor antitiroidieni în dinamică nu este informativă cu privire la evolutivitatea bolii. De obicei, un pacient care a avut o dată un titru crescut de anticorpi antitiroidieni, va avea întotdeauna aceşti anticorpi prezenţi. Scăderea sau negativarea acestor anticorpi nu înseamnă că boala a dispărut, iar creşterea titrului lor nu înseamnă că boala s-a agravat. De aceea anticorpii antitiroidieni au rol pur diagnostic, iar nu de urmărire a evoluţiei bolii. Singura excepţie e cea a anticorpilor tireostimulanţi, scăderea titrului lor fiind un semn de eficacitate a terapiei cu antitiroidiene de sinteză. Nu există date coerente cu privire la influenţa medicaţiei naturiste asupra evoluţiei tiroiditei autoimune. Mai mult, unele produse naturiste administrate fără discernământ conţin ades suplimente de iod sau de extracte conţinând hormoni tiroidieni care în diverse situaţii pot agrava starea sănătăţii pacienţilor, sau declanşa dezechilibrarea funcţiei tiroidiene.

Mai pot avea copii dacă am tiroidită autoimună?

Tiroidita autoimună e foarte des întâlnită în populaţia generală feminină. Prezenţa acesteia nu reprezintă în niciun fel o contraindicaţie de a avea copii şi de cele mai multe ori nu influenţează semnificativ fertilitatea. Dacă tiroidita autoimună este însoţită de hiper sau hipotiroidie, aceste situaţii de disfuncţie hormonală trebuie însă tratate în timpul sarcinii, deoarece altminteri riscul de avort spontan sau de pierdere a sarcinii este sporit. Riscul nou născutului de a avea în decursul vieţii tiroidită autoimună e mai mare decât cel al populaţiei generale dacă mama are tiroidită autoimună, cu precădere dacă nou născutul este de sex feminin, dar şansele covârşitoare rămân totuşi ca tiroida copilului să nu fie niciodată afectată de sistemul său imun în timpul vieţii”.