Tomac: PMP va deveni a treia forţă politică din punct de vedere al numărului de aleşi locali

vineri, 07 februarie 2020, 19:14
1 MIN
 Tomac: PMP va deveni a treia forţă politică din punct de vedere al numărului de aleşi locali

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat că, în urma alegerilor administrative din acest an, PMP va deveni a treia formaţiune politică din ţară ca număr de aleşi locali.

"PMP va merge în campania electorală cu candidaţi în toate localităţile din România, implicit în judeţul Bihor. Avem target să intrăm în toate consiliile judeţene, în toate consiliile municipale, în toate oraşele, comune mari şi peste tot unde vom reuşi să închegăm echipe puternice. Obiectivul PMP asumat este de a obţine un procent de plus 10% în alegeri, un obiectiv îndrăzneţ. Suntem convinşi că după alegerile locale din acest an, PMP va deveni a treia forţă politică din punct de vedere al numărului de aleşi locali: primari, consilieri judeţeni, consilieri locali. La ora actuală, aproape 2.500 de candidaţi PMP sunt pregătiţi să intre în bătălii pentru alegerile locale". a declarat Eugen Tomac.

Liderul PMP nu a exclus ideea de a susţine candidaţi comuni în oraşe sau municipii mari, în funcţie de consensul stabilit cu alte partide anti-PSD, eventual cu PNL şi USR.

Comentarii