Topul firmelor din Iaşi: creştere cu 15% faţă de 2019. Amazon şi Borgwarner, pe podium

joi, 01 septembrie 2022, 01:50
6 MIN
 Topul firmelor din Iaşi: creştere cu 15% faţă de 2019. Amazon şi Borgwarner, pe podium

Pandemia nu a îngenuncheat economia ieşeană. Cu o singură excepţie – HoReCa – în toate celelalte domenii de activitate companiile din Iaşi au depăşit în 2021 cifra de afaceri din 2019, adică dinainte de declanşarea crizei de Covid 19. Cea mai mare creştere, de ^25%, s-a înregistrat la nivelul firmelor locale de IT&C, iar creşterea medie a fost de 15% la nivelul judeţului Iaşi. Concluziile aparţin Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, care a realizat topul celor mai performante firme locale.

Pentru a realiza clasamentul performerilor din economia locală, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a utilizat datele din bilanţurile economice înregistrate de companii la ANAF. Astfel, au fost analizate 25.186 de bilanţuri, depuse de tot atâtea firme.

Dintre acestea, 20.214 firme erau firme active, adică cu o cifră de afaceri diferită de zero, iar jumătate dintre firmele active au îndeplinit criteriile de admitere în clasament, adică au avut profit pozitiv din exploatare şi o cifră de afaceri de minim 100.00 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250.000 lei în cazul întreprinderilor mici, mijlocii, mari şi foarte mari.

„Prin prisma acestor indicatori, putem spune per ansamblu că antreprenorii şi managerii ieşeni au găsit resursele necesare de a performa, în pofida crizelor cu care ne-am confruntat în 2020-2021. Cu excepţia unui singur domeniu de activitate, HoReCa, de altfel cel mai puternic afectat pe fondul pandemiei, situat deocamdată la -4% faţă de 2019, toate celelalte domenii de activitate şi, implicit, economia locală ca întreg, au depăşit în 2021 cifra de afaceri din 2019. Vorbim de o creştere cu 15% a cifrei de afaceri în euro la nivelul firmelor locale, cu o variaţie de la plus 25% în IT&C la plus 5% în industrie”, a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Realizat după o metodologie folosită de toate Camerele de Comerţ şi Industrie din România, clasamentul firmelor din judeţul Iaşi a avut în vedere cinci indicatori de performanţă (cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane, eficienţa utilizării capitalului angajat) şi e structurat pe şapte domenii de activitate: IT&C şi Cercetare-Dezvoltare, Industrie, Agricultură, Silvicultură şi Pescuit, Construcţii, Servicii, Comerţ şi Turism şi Restaurante.

Performanţele economice ale firmelor din toate aceste domenii au fost comparate pe clase de mărime (de la microîntreprinderi până la firme foarte mari) şi pentru fiecare categorie astfel selectată s-a realizat un top 10 al firmelor. În final, 3319 firme din judeţul Iaşi şi-au găsit un loc în top 10 firme, după clasa de mărime şi domeniul de activitate.

După numărul de salariaţi, Amazon Development Center este firma din Iaşi cu cei mai mulţi angajaţi (3216), iar Borgwarner România SRL este compania cu cea mai mare cifră de afaceri din Iaşi (1.941.933.499 lei).

În cele 3319 de companii de top din Iaşi lucrează în total 65.330 de angajaţi. Dar zece companii locale plătesc salariile a 12439 dintre aceştia.

Primele zece companii după cifra de afaceri totalizează 27.474.087.208 lei, adică 19% din totalul celor 3319 firme de top din judeţul Iaşi, iar Borgwarner România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1.941.933.499 lei, de aproape trei ori mai mare decât următoarea companie din acest top, ArcelorMittal Tubular Products Iaşi SA (684.456.478 lei).

Cele mai multe firme performante din Iaşi sunt din domeniul serviciilor (1115), dar după cifra medie de afaceri, firmele din Industrie domină, urmate de cele din sectorul IT&C şi din Comerţ. Din analiza datelor Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi rezultă că cele 544 de companii din domeniul Industriei au avut o cifră medie de afaceri de peste 13 milioane de lei.

Firmele din IT&C au înregistrat o medie a cifrei de afaceri de peste 10,5 milioane de lei, iar în Comerţ, media cifrei de afaceri, în rândul firmelor care au intrat în Top 10 realizat de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a fost de peste 9,5 milioane de lei.

Cea mai mică cifră de afaceri a fost înregistrată de firmele din sectorul Turism şi Restaurante, de 3,4 milioane de lei, în medie. Restricţiile s-au mai atenuat în 2021, însă pandemia a dus la deteriorarea lanţurilor logistice. Pentru Beer Zone, un bar specializat în comercializarea de beri artizanale, multe din import, pandemia a adus mai multă nesiguranţă în ce priveşte procesul de aprovizionare.

Însă, la final de an, firma care administrează acest bar, SC Grim SRL, a ajuns a cincea în topul barurilor din judeţul Iaşi. “Anul 2021 a fost un an provocator, cu suişuri şi coborâşuri. Debutul anului a fost foarte dificil, preconizam o nouă perioadă de sacrificiu pentru HoReCa”, a declarat Iulian Bănilă, unul dintre cei trei fondatori ai SC Grim SRL, însă, spune el, “pe măsură ce s-a apropiat vara, apetitul oamenilor pentru a ieşi la terase a explodat. Nu consider că am implementat vreo măsură inovatoare. Explicaţia creşterii volumului de vânzări e banală: anul trecut oamenii doreau să iasă din casă dupa pandemie, accesul la vacanţe în străinătate a fost îngreunat de o serie de restricţii şi mulţi au preferat să rămână în ţară, cheltuindu-şi banii aici”, Iulian Bănilă, fondator Grim SRL.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, Paul Butnariu, crede însă că explicaţia creşterii volumului de vânzări nu e chiar atât de banală, cum susţine Iulian Bănilă, ci că “mediul antreprenorial a demonstrat şi în 2021, aşa cum a demonstrat şi în criza din urmă cu mai bine de zece ani, că are capacitatea nu doar de a supravieţui, dar şi de a progresa. Sunt deplin convins că vom depăşi şi actuala perioadă turbulentă.

Chiar dacă întotdeauna au fost şi vor fi griji şi probleme cu care se confruntă antreprenorii, de la forţa de muncă la restricţii pandemice, de la lanţul de aprovizionare la preţurile materiilor prime şi utilităţilor, trebuie să avem încredere că economia merge mai departe, pentru că doar aşa societatea se poate susţine în toate componentele ei!”.

„Clasamentul Topul Firmelor din Judeţul Iaşi a ajuns în 2022 la a 29-a ediţie. Vorbim de un clasament relevant şi obiectiv din trei considerente majore: pentru că este realizat pe baza unui cumul de indicatori economico-financiari care reflectă mai corect activitatea unei companii decât un singur criteriu luat separat, pentru că este realizat pe baza unei metodologii unitare la nivelul întregului sistem al camerelor de comerţ din România, care analizează datele declarate de firme oficial la Finanţe şi, nu în ultimul rând, pentru că evidenţiază performanţa: cele aproximativ 16% firme clasate în Top însumează 74% din cifra de afaceri a tuturor companiilor locale, concentrând 60% din numărul de salariaţi”, a completat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Centralizarea topurilor din toate judeţele de către Camera de Comerţ şi Industrie a României va aduce cu sine posibilitatea analizarii performanţei economice la nivel naţional a firmelor din Iaşi.

Însă, până când va fi clar ce firme din Iaşi au intrat în Top 10 din România pe domeniile lor de activitate, Camera de Comerţ din Iaşi se pregăteşte să premieze performerii economiei locale în cadrul unui Dineu al Laureaţilor, tradiţie care a fost întreruptă doi ani, din cauza pandemiei. 

Comentarii