Trafic mare, spaţiu puţin în Aeroport. Soluţia vine de la un terminal mai vechi!

miercuri, 31 octombrie 2018, 02:50
2 MIN
 Trafic mare, spaţiu puţin în Aeroport. Soluţia vine de la un terminal mai vechi!

Terminalul T1 încă nu poate fi redeschis. Proiectul extinderii platformei de staţionare a avioanelor parcurge, la rândul lui, numeroasele etape birocratice.

„Ne aşteptăm ca, luna aceasta, să fie înregistraţi peste 120.000 de pasageri. Pragul de un milion a fost depăşit deja pe 13 octombrie”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, directorul general al Aeroportului Iaşi. Cătălin Bulgariu a amintit că, în octombrie trecut, 107.000 de călători au trecut prin aerogara ieşeană, precizând însă că „e destul de greu să facem faţă aglomeraţiei din terminale”. Soluţia este redeschiderea terminalului T1, care ar urma să degreveze cel mai nou terminal, T3, de traficul foarte aglomerat.

Directorul Aeroportului a spus că 70 la sută din trafic se desfăşoară prin porţile T3 – care au crescut de la două la trei, prin transformarea unei ieşiri de urgenţă în poartă de îmbarcare. Şi traficul intern trece de o mie de călători pe zi – mulţumită şi curselor de Cluj şi Timişoara. Redeschiderea T1 durează mai mult decât era prevăzut pentru că spaţiul respectiv a fost modificat (recompartimentat), iar unele utilaje şi diverse dispozitive au „mers” la celelalte terminale sau servicii ale regiei. Pe de altă parte, operatorii aerieni au preferat ca modificările T1 să aibă loc după sezonul estival, respectiv după intrarea în vigoare a programului de iarnă (săptămâna aceasta). Până acum pavilion administrativ, T1 va deservi exclusiv cursele internaţionale prin două porţi de îmbarcare.

În ceea ce priveşte celelalte proiecte de extindere a infrastructurii, proiectul lărgirii platformei de staţionare a avioanelor se află la avizare la Autoritatea Aeronautică Civilă (termenul de realizare fiind 1 septembrie 2019), iar masterplanul, respectiv actualizarea documentaţiei pentru noua structură aeroportuară de pe cealaltă parte a pistei, urmează să plece la avizare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. 

Comentarii