Trei centre comunitare pentru mamele tinere din mediul rural

joi, 21 aprilie 2022, 01:56
1 MIN
 Trei centre comunitare pentru mamele tinere din mediul rural

130 de mame adolescente, mame tinere şi viitoare mame din mediul rural care se confruntă cu sărăcia vor fi incluse într-un proiect al Salvaţi Copiii Iaşi. Proiectul Zoom-zetul Mamelor – Cluburi comunitare va fi implementat în perioada februarie 2022 – septembrie 2023 şi va consta în dezvoltarea a trei centre comunitare în trei comunităţi din judeţul Iaşi – Cepleniţa, Mironeasa şi Şcheia.

„Crearea în comunitate a unui spaţiu de întâlnire şi socializare pentru mame va conduce la diminuarea izolării, iar prin activităţile care se vor susţine în aceste centre, mamele îşi vor dezvolta abilităţi de rezolvare a problemelor, exprimarea opiniilor, luarea deciziilor”, au precizat cei de la Salvaţi Copiii.

Astfel, partenerii din proiect vor amenaja cele trei centre comunitare şi le vor ajuta pe femei şi pe copiii lor să îşi dezvolte abilităţile de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor, să cunoască drepturile femeilor, ale familiei şi ale copiilor.

Datele centralizate de Salvaţi Copiii arată că 6 din 10 mame minore nu au avut acces niciodată la informaţii privind sănătatea reproducerii sau educaţie sexuală, 5 din 10 gravide minore şi din gospodării defavorizate nu au fost controlate de medicul ginecolog în sarcină, iar rata de vaccinare a copiilor născuţi de mame adolescente sau aflate la vârsta pubertăţii este cu 10% mai scăzută decât în rândul copiilor născuţi de mame majore.

În cadrul proiectului va fi realizată şi campania de advocacy „Jurnalul unei mame adolescente” pentru a convinge autorităţile, dar şi oamenii din comunităţile în care trăiesc aceste mame, care sunt problemele cu care se confruntă.

Comentarii