Tricolorii revin în atenţie

sâmbătă, 15 mai 2021, 01:43
2 MIN
 Tricolorii revin în atenţie

 

Echipa de seniori va juca meciuri amicale cu Georgia şi Anglia, iar naţionala de tineret va juca în Spania cu Mexic şi Australia *Budescu, Alibec şi Mitriţă, convocaţi de Mirel Rădoi

Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat lista celor 16 jucători din străinătate convocaţi preliminari pentru meciurile amicale din iunie. România va disputa două partide în luna iunie a acestui an, ambele cu caracter amical. Prima, pe 2 iunie, la Ploieşti (Stadion “Ilie Oană”) împotriva Georgiei, cea de-a doua, pe 6 iunie, în deplasare la Middlesbrough, cu Anglia.

Cei 16 „stranieri” vizaţui de selecţioner sunt portariii Niţă şi I. Radu, fundaşii Nedelcearu, Chiricheş, Cr. Ganea şi Ad.Rus,mijlocaşii R.Marin, Stanciu, Hagi, Maxim, Al. Băluţă, Bicfalvi, Budescu, Mitriţă, precum şi atacanţii Keşeru şi Alibec. Din raţiuni medicale, jucătorii Puşcaş, Man, Mihăilă, Toşca şi Fl. Andone nu au putut intra în calcule pentru această acţiune.

Totodată, naţionala U23 a României va efectua un stagiu în Spania, la Marbella, în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Tricolorii vor avea programate şi două jocuri amicale, împotriva Mexicului (5 iunie) şi Australiei (8 iunie), selecţionate calificate, de asemenea, la JO. Pe listra preliminară a jucătorilor aflaţi în străinătate se află şase jucători, Măţan, Vl.Dragomir, Drăguş, Drăguşin, M.Marin şi L.Munteanu. Având în vedere că prima reprezentativă are acţiune în perioada respectivă, echipa naţională U23 a României va fi condusă de Nicolae Dică, antrenor în staff-ul condus de Mirel Rădoi. Dică va fi ajutat de staff-ul reprezentativei U21.

 

Comentarii