Turismul de aventură, la mare căutare în această perioadă a anului. Cum te poți distra în Bihor

sâmbătă, 10 aprilie 2021, 13:37
2 MIN
 Turismul de aventură, la mare căutare în această perioadă a anului. Cum te poți distra în Bihor

Odată cu vremea bună a venit şi timpul pentru turismul de aventură. În Bihor, pe Valea Crișului Repede, amatorii de senzaţii tari pot face rafting, ture de mountain bike ori se pot căţăra pe Via Ferrata.

Cei care se încumetă vor scapă de inhibiții, dar şi de kilogramele strânse peste iarnă.

În această perioada a anului, turele de rafting sunt mult mai spectaculoase. Apa care vine de pe versanți, după topirea zăpezilor, umflă Crișul Repede.

În anumite locuri, adrenalina urcă la nivelul maxim.

Turist: “Valurile au fost super.Ne-am tot învârtit. Ghidul ne-a păcălit, o dată, că o să cădem. Ne-am speriat”.Remus Dan, organizator: “Crișul Repede e un râu de gradul 2 pentru family rafting, pentru copii… Lucrăm foarte mult cu tabere de copii și nu există riscul încât să pățești ceva”.

Ovi Dan, organizator: “Poți să sari în apă, te distrezi, adrenalină”.

Cei care preferă să fie “la înălțime” pot alege un traseu de Via Ferrata.

La punctul final al traseului, peisajele îți taie respirația.

Turist: “A fost superb, astăzi”.

Turist: “O experiență minunată și recomand tuturor, care vor să vină și să pompeze puțină adrenalină”.

Gabi Bonaciu, ghid turistic: “Un traseu de Via Ferata îți oferă posibilitatea de a admira diferite culmi și înălțimi din plaiurile domoale ale Pădurii Craiului, de la înălțime”.

Și pădurea poate fi scena unei aventuri de neuitat. Iar pe traseu sunt și două peșteri care merită vizitate.

Mai mult, pe stirileprotv.ro

Comentarii