Un adolescent turc, la închisoare după ce-i desenează lui Erdogan o mustaţă ca a lui Hitler

miercuri, 07 iunie 2023, 15:51
1 MIN
 Un adolescent turc, la închisoare după ce-i desenează lui Erdogan o mustaţă ca a lui Hitler

Un adolescent turc, în vârstă de 16 ani, a fost arestat şi încarcerat în Turcia, din cauză că i-a desenat o mustaţă preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan pe unul dintre afişele de campanie, scrie presa turcă, relatează AFP.

Mai multe publicaţii apropiate opoziţiei, precum cotidienele BirGun şi Cumhuriyet şi postul privat de Halk TV, scriu că acest liceean din Mersin, o localitate situată pe coasta de sud-est, a fost acuzat de faptul că i-a ”desenat cu pixul o mustaţă ca a lui Hitler” lui Erdogan şi a ”scris comentarii insultătoare” pe un afiş lipit în apropierea locuinţei sale.

El a fost identificat cu ajutorul unor camere de supraveghere, scrie presa.

Minorul a fost arestat la domiciliul părinţilor şi interogat de către Brigada pentru Minori, unde a ”recunoscut că a desenat mustaţa, dar a negat comentariile”.

Trimis în faţa unui procuror, el a fost inculpat imediat de ”insultarea preşedintelui” şi a fost încarcerat la Centrul pentru Minori al Închisorii Tarsus, în apropiere de mersin, potrivit Halk TV.

Recep Tayyip Erdogan, care se află la putere de 20 de ani, a fost reales la 28 mai preşedinte, cu 52% dintre voturile exprimate, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, într-un nou mandat de cinci ani.

”Insultarea preşedintelui” este una dintre cele mai frecvente inculpări în Turcia – unde a fost pronunţată de 16.753 de ori în 2022, potrivit Ministerului turc al Justiţiei.

 

Comentarii