Un companion neaşteptat către moarte

Şi întreaga viaţă i s-a perindat prin faţă ochilor în câteva secunde. De câte ori nu aţi auzit sau citit expresia asta în cărţi, filme sau în povestirile unor încercări cu totul ieşite din comun? Ca un moment culminant de intensitate maximă, retrăieşti, suspendat la câţiva metri de corpul tău toate evenimentele majore ale vieţii, toate amintirile care s-au acumulat în trunchiul a ceea ce eşti şi în eflorescenţele a ceea ce ai simţit când ai simţit cu toată fiinţa. Acest proces, cunoscut sub numele de „rechemarea vieţii”, poate fi similar cu ceea ce înseamnă să trăieşti o experienţă în apropierea morţii. Ceea ce se întâmplă în creierul tău în timpul acestor experienţe şi după moarte sunt întrebări care i-au răscolit deopotrivă pe oamenii de ştiinţă preocupaţi de neuroştiinţe la fel de mult ca pe artiştii sau liderii spirituali, secole de-a rândul.

Şi probabil ar fi rămas o răscolire filosofică dacă nu ar fi fost întâmplarea extraordinară prin care a trecut un grup de medici estonieni. Când un pacient în vârstă de 87 de ani a dezvoltat epilepsie, doctorul Raul Vicente de la Universitatea din Tartu, Estonia şi colegii săi au folosit electroencefalografia continuă (EEG) pentru a diagnostica convulsiile şi a găsi tratamentul potrivit pentru respectivul pacient. În timp ce făceau aceste înregistrări, pacientul a suferit un infarct cardiac şi a decedat. Acest eveniment neaşteptat le-a permis oamenilor de ştiinţă să înregistreze, pentru prima dată, activitatea unui creier uman în preajma morţii şi, mai ales, imediat după moarte.

„Am măsurat 900 de secunde de activitate a creierului în jurul orei morţii şi am stabilit un obiectiv specific să investigăm ceea ce s-a întâmplat în cele 30 de secunde înainte şi după ce inima a încetat să bată”, a spus dr. Ajmal Zemmar, neurochirurg la Universitatea din Louisville, SUA, care a organizat studiul. „Chiar înainte şi după ce inima a încetat să funcţioneze, am văzut modificări într-o bandă specifică de unde ale creierului, aşa-numitele oscilaţii gamma, dar şi în altele, cum ar fi oscilaţiile delta, theta, alfa şi beta.” Diferitele tipuri de oscilaţii, inclusiv gamma, sunt implicate în funcţii cognitive înalte, cum ar fi concentrarea, visarea, meditaţia, recuperarea memoriei, procesarea informaţiilor şi percepţia conştientă, la fel ca cele asociate cu flashback-urile memoriei. „Prin generarea de oscilaţii implicate în recuperarea memoriei, creierul poate să revadă pentru o ultimă oară amintirile evenimentelor importante din viaţă chiar înainte de a muri, similare cu cele raportate în experienţele în apropierea morţii”, a speculat Zemmar. „Ceva ce putem învăţa din acest studiu este: deşi cei dragi au ochii închişi şi sunt gata să ne lase în pace, creierul lor poate relua unele dintre cele mai frumoase momente pe care le-au trăit în viaţa lor.”

Luăm cu noi doar frumosul pe care am reuşit să îl adunăm în creierul nostru. 

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi