Un profesor de religie s-a culcat cu o elevă de 17 ani şi a lăsat-o însărcinată

vineri, 14 mai 2021, 11:58
2 MIN
 Un profesor de religie s-a culcat cu o elevă de 17 ani şi a lăsat-o însărcinată

Un fost profesor de religie la un liceu din Arieşeni, care a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă şi a lăsat-o însărcinată, a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. 

Scandalul sexual în care a fost implicat fostul profesorul Traian Gligor, de la Liceul Tehnologic de Turism şi Alimentaţie din Arieşeni, a ieşit la suprafaţă în 2019 după ce bărbatul a fost de acord să facă un test de paternitate.   Profesorul a lăsat-o însărcinată pe minoră în anul 2017, iar în 2018 fata a dat naştere copilului. Atunci ar fi existat la nivelul şcolii a o anchetă internă, în urma cărora profesorul a fost găsit nevinovat şi cazul a fost închis. Fata era beneficiară a sistemului de protecţie a statului, mai exact locuia într-o casă de tip familial.    Potrivit anchetei realizate de poliţie, eleva a mers de bunăvoie într-o cameră de internat care aparţinea liceului, unde profesorul de religie era cazat şi a întreţinut relaţii sexuale cu acesta. În final, bărbatul a recunoscut copilul, care a primit numele său.   

Curtea de Apel Alba Iulia l-a condamnat definitiv pe profesor, în 13 mai 2021, la 2 ani de închisoare cu suspendare şi la plata a 10.000 de lei, daune morale către fata care i-a dat naştere copilului său. Mai mult de atât, acesta a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Comunei Avram Iancu sau Primăria Oraşului Câmpeni.   

De asemenea, instanţa i-a interzis să mai activeze ca profesor pentru doi ani. Inspectoratul Şcolar Alba şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială au dispus anchete la momentul la care cazul a devenit public.   

Mai mult, pe adevarul.ro

Comentarii