Un proiect de buget meschin pentru Iași, fără investiții majore, dar cu multe studii şi documentaţii

vineri, 04 februarie 2022, 03:01
5 MIN
 Un proiect de buget meschin pentru Iași, fără investiții majore, dar cu multe studii şi documentaţii

Bugetul de dezvoltare e 135 de milioane de euro, mare parte fiind proiectele cu finanţare europeană deja începute: căi de rulare, linii de tramvai, termoficare. Lucrările la Sala Polivalentă vor demara în forţă: 140.000 de euro pentru avize şi verificări. În schimb, numai subvenţia la CTP e în jur de 20 de milioane de euro

 

Trei sferturi din bugetul de dezvoltare al Iaşului în anul curent reprezintă proiecte cu finanţare europeană. Modernizarea transportului public continuă să fie cea mai importantă investiţie a Primăriei. În acest an, vor fi finalizate lucrările la căile de rulare aflate în execuţie şi vor ajunge la Iaşi noi mijloace de transport (tramvaie şi autobuze electrice). Bugetul de dezvoltare este de 676 milioane lei, în condiţiile în care cheltuielile bugetului local ajung la aproape 1,4 miliarde lei. La secţiunea de funcţionare, poate surprinde subvenţia către CTP: aproape 93 milioane lei. Deocamdată, CTP nu a făcut public propriul buget pentru a putea vedea cât de dependentă a ajuns compania de bugetul local. „În linii generale, subvenţia se ridică la 120 milioane lei. Am lăsat 92,8 milioane lei datorită faptului că avem în momentul de faţă un audit extern, iar unul dintre obiective vizează un plan de măsuri privind reducerea şi eficientizarea activităţii CTP astfel încât dependenţa de subvenţie să fie din ce în ce mai mică”, a comentat primarul Mihai Chirica. El a continuat afirmând că toate oraşele de mărimea Iaşului subvenţionează cu „sume consistente” activitatea de transport public. Bugetul general al Iaşului, cel care cuprinde şi cheltuielile instituţiilor din subordine, trece pragul de 1,8 miliarde lei.

Care sunt proiectele noi ale Primăriei

Întrebat ieri care este cel mai important proiect nou al municipalităţii, care să fie demarat în acest an, primarul a vorbit despre Sala Polivalentă. Banii necesari ar urma să fie asiguraţi de la bugetul de stat, în prezent proiectul fiind în faza de licitaţie de execuţie cu o prevedere de 213 milioane lei, sumă care va creşte odată cu actualizarea indicatorilor tehnico-economici. Potrivit primarului, din veniturile proprii, Primăria a prevăzut o sumă de 500.000 lei pentru Sala Polivalentă, fonduri necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de construire şi a altor avize, precum şi o sumă de 200.000 lei în contul lucrărilor de verificare a proiectului deja realizat. La capitolul proiecte noi, din activitatea proprie sunt prevăzuţi 28 milioane lei, iar pe lista investiţiilor sunt proiecte care ţin de digitalizarea serviciilor publice, execuţia de lucrări la unităţi de învăţământ, amenajarea de terenuri de sport la şcoli, diverse dotări (inclusiv la monumente istorice aflate acum în proces de restaurare), modernizarea Pieţei Unirii, realizarea unei nocturne la baza sportivă Ciric, modernizarea aleilor Cimitirului „Sf. Vasile” şi a împrejmuirii Cimitirului „Eternitatea”, precum şi realizarea de documentaţii tehnice pentru diverse obiective, câteva exemple în acest sens fiind: monumente de for public, spaţii de joacă, plaja Nicolina, Casa Calimachi, Parcul Copou, amenajarea râului Bahlui (concurs soluţii), cinema Victoria (concurs soluţii), reabilitare Biserica „Sf. Spiridon”, locuinţe în zona Grădinari, crearea unor staţii de transfer marfă (cu obiectivul de a scoate traficul greu din oraş), pasajele subterane din Agronomie şi din faţa Palatului Culturii, supralărgirea bld. C.A. Rosetti (pentru crearea unei legături cu Spitalul Regional de Urgenţă), racordare CET 2 Holboca la reţeaua de gaze naturale sau modernizarea unor noi străzi. O sumă de 2 milioane lei este alocată la capitolul „achiziţii imobile”. Întrebat despre acest lucru, primarul a precizat că aceste fonduri au fost prevăzute în eventualitatea achiziţiei de terenuri de către Primărie în zona Elena Doamna pentru completarea suprafeţelor publice, terenuri care, ulterior, să fie puse la dispoziţia Ministerului Culturii cu scopul de a fi construit un sediu pentru Operă.

Încep lucrările la esplanada Teatrului Naţional

Alte proiecte, la nivel de studii sau lucrări, fac parte din lista obiectivelor de investiţii în continuare, unde sunt alocate circa 115 milioane lei. Printre acestea se numără lucrări la unităţi şcolare, construirea de locuinţe sociale, refacerea de monumente istorice, împăduriri în zonele Moara de Vânt şi Cârlig, semnalizări treceri de pietoni şi semaforizarea unor intersecţii, modernizarea de străzi (inclusiv şos. Bucium), reabilitarea esplanadei Teatrului Naţional, modernizarea terenului sintetic de antrenament de la stadion şi amplasarea unei nocturne sau reabilitarea căii de rulare limită mun. Iaşi – Dancu. În ceea ce priveşte documentaţiile tehnice pentru diverse investiţii pe care Primăria le are în plan în viitor, printre proiecte se numără: extinderea liniei de tramvai (spre Tomeşti, Holboca şi ERA), stadion, realizarea infrastructurii rutiere şi racord la utilităţi a zonei Moara de Vânt, pasajele subterane din Copou şi din faţa Palatului Culturii, tren metropolitan, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” – extindere, amenajare vestigii din complexul Ştefan cel Mare, parcuri noi, crearea unui Centru Educativ pentru Tineret la fosta tabăra şcolară Ciric, amenajarea de terenuri de sport şi alte lucrări la unităţi şcolare, valorificarea telescaunului de la Ciric, amenajarea Lacului CUG II, reabilitări de străzi, modernizarea depoului Dacia, amenajarea cursurilor de apă Nicolina şi Vămăşoaia, spaţii de joacă şi altele.

Proiectele cu finanţare europeană înseamnă 500 mililioane lei

Din totalul bugetului de dezvoltare, peste 500 milioane lei reprezintă proiectele cu finanţare europeană, 25 de astfel de investiţii fiind în implementare. Cea mai mare sumă vine de la bugetul UE (circa 380 milioane lei), restul banilor fiind la bugetul de stat şi cel local (cofinanţări). Modernizarea transportului public rămâne cea mai importantă investiţie din punct de vedere financiar: în acest an vor fi finalizate căile de rulare aflate în execuţie şi vor ajunge la Iaşi tramvaie noi şi primele autobuze electrice. Alte proiecte cu finanţare europeană ţin de reabilitarea sistemului de termoficare, refacerea de monumente istorice (este de aşteptat ca anul acesta să fie recepţionate lucrările la Palatul Braunstein, Muzeul de Istorie Naturală şi Baia Turcească), construirea de grădiniţe, amenajarea ca parcuri a unor terenuri degradate, refacerea zonei de agrement C.A. Rosetti, punerea în funcţiune a VeloCity (sistem automat de închiriere a bicicletelor) şi alte proiecte cu o amploare mai mică.

Comentarii