Politehnica şi „Cuza“ anunţă prelungirea suspendării cursurilor

Universitarii ieşeni anticipează închiderea facultăților până în luna mai

joi, 19 martie 2020, 02:50
2 MIN
 Universitarii ieşeni anticipează închiderea facultăților până în luna mai

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ a decis continuarea perioadei de suspendare a cursurilor până când Preşedinţia României va ridica starea de urgenţă, prin urmare suspendarea dincolo de data de 31 martie. 

„Ulterior, pe data de 16 martie, Preşedintele României a decretat instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, care prevede, printre altele, că pe durata stării de urgenţă cursurile din toate unităţile şi instituţiile de învăţământ se suspendă. Prin urmare, suspendarea activităţilor didactice de la UAIC se prelungeşte implicit până când starea de urgenţă va înceta“, au transmis reprezentanţii UAIC într-un mesaj postat pe pagina lor de Facebook. Şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a decis la începutul acestei săptămâni prelungirea suspendării activităţii didactice şi continuarea cursurilor online, acolo unde este posibil, până la data de 15 aprilie, cu posibilitate de prelungire. Într-o situaţie similară se regăsesc şi celelalte instituţii de învăţământ superior din Iaşi, doar Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ decretând că această săptămâna este una de vacanţă, ulterior, cursurile desfăşurându-se online. De altfel, toate cele cinci universităţi de stat au anunţat că, acolo unde se poate, cursurile se desfăşoară online, folosindu-se diverse platforme pentru aceste activităţi.
 
Singura necunoscută este rămânerea în campus – Politehnica şi Agronomia au închis definitiv căminele pentru toţi, în afară de studenţii internaţionali, familiştii şi cei care provin de la casele de copii sau sunt orfani, în timp ce Artele au închis singurul cămin pe care-l au, în timp ce UMF a anunţat public că a luat o măsură similară începând de săptămâna aceasta. În căminele UAIC, însă, pot rămâne, pe lângă categoriile defavorizate, şi toţi studenţii care aduc dovada că lucrează în Iaşi, ceea ce înseamnă că multe dintre cămine rămân în continuare deschise şi studenţii vin şi pleacă zilnic din ele.
Mai multe surse din mediul universitar estimează că această închidere a instituţiilor de învăţământ superior va dura până cel devreme în luna mai. „Nu poate nimeni lua conştient decizia de a redeschide sălile de clasă, şi mai ales campusurile în condiţii în care vor veni în Iaşi 40.000 de tineri de la ei de acasă, care nu ştim în ce măsură au respectat deciziile de distanţare socială şi care pot aduce cu ei, dacă situaţia în ţară degenerează, infecţia cu coronavirus. Nu cred că vom redeschide activitatea faţă în faţă mai devreme de luna mai, poate chiar iunie“, au precizat reprezentanţii din conducerea unei universităţi de stat din Iaşi.

Comentarii