USR: Guvernul Ciucă are întârzieri record pe PNRR. 15 jaloane ratate din 24

miercuri, 05 octombrie 2022, 18:10
2 MIN
 USR: Guvernul Ciucă are întârzieri record pe PNRR. 15 jaloane ratate din 24

USR susține că Guvernul Ciucă a îndeplinit doar 9 din cele 24 de jaloane și ținte din PNRR pe care le avea de realizat în trimestrul 3, adică până la sfârșitul lunii septembrie.

Potrivit unei analize care a fost realizată chiar de către USR, printre jaloanele importante pe care Guvernul le ratează se numără, de exemplu, în domeniul Energie, ”Semnarea contractelor pentru dezvoltarea unei capacități de stocare a bateriilor de cel puțin 240 MW”, ”Semnarea contractelor pentru investițiile în lanțul de producție a bateriilor și în celulele și panourile fotovoltaice”.

De asemenea, în domeniul ”Păduri”, ”Adoptarea Strategiei Naționale Forestiere pe baza căreia putem începe împădurirea și reîmpădurirea a 56.000 de hectare”.

Nu în ultimul rând, la Ministerul Educației încă nu au fost lansate apelurile pentru echiparea sălilor de clasă cu mobilier și pentru echiparea laboratoarelor/atelierelor pentru științe.

”600 de milioane de euro pentru dotarea școlilor din România”.

”Situația este foarte gravă și pe jaloane pe care ar fi trebuit să le îndeplinească încă din trimestrul 1, jaloane pe baza cărora România ar trebui să depună zilele următoare o nouă cerere de plată. Am tot atras atenția, de exemplu, asupra jalonului care prevedea adoptarea Legii Avertizorului de Integritate, că legea e prost făcută și nu respectă PNRR, s-au făcut că nu aud și au măcelărit-o în Parlament. Au primit acum atenționare de la Comisia Europeană că legea e proastă și i-a apucat agitația să o refacă. În acest stil, ne va fi foarte greu să ducem la capăt PNRR”, afirmă Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

Comentarii