Caută 
1 MIN
De ce ambele tabere din USR funcţionează pe principiul "totul sau nimic"? Adică de ce ambele par să sufere de sindromul cetăţii asediate şi văd duşmani şi comploturi peste tot?
I. Despre Barna, USR-PLUS şi Iohannis
Nu ştiu dacă Dan Barna va ajunge sau nu în turul al doilea. Vom vedea. Ce ştiu însă e că în toate sondajele, indiferent de cine ar fi făcute, scorul lui e semnificativ sub cel al USR-PLUS.
Asta se întâmplă, pe de o parte, fiindcă USR e un partid care şi-a făcut constant branding pe organizaţie, nu pe persoane. Aşa se face că cei care au auzit de USR sunt semnificativ mai mulţi decât cei care au auzit de Barna, sau de Ghinea, sau de oricine altcineva din USR.
Barna încearcă insistent în ultima vreme să rezolve problema notorietăţii. Dar chiar dacă ar rezolva-o, asta nu ar fi de ajuns.
Fiindcă a doua cauză pentru care el e sub scorul partidului e că nu s-a poziţionat ca alternativă la Iohannis, şi cu atât mai puţin ca alternativă mai bună, mai atractivă decât Iohannis.
Aşa se face că mulţi dintre cei care în general votează cu USR-PLUS la locale sau la parlamentare vor vota cu Iohannis încă din primul tur. Pentru că Iohannis nu a fost nici pe departe un preşedinte rău în primul mandat. Nu a fost nici strălucit, dar nu a fost nici rău – ba pe alocuri (vezi referendumul CpF, de exemplu) chiar dimpotrivă.
Iar Barna, cum spuneam, nu s-a poziţionat ca alternativă la Iohannis, aşa încât cei care votează cu USR-PLUS, dar care n-au o părere proastă despre Iohannis n-au niciun motiv să-l prefere pe Barna actualului preşedinte – şi destui dintre ei vor vota direct cu Iohannis.
La locale şi la parlamentare, USR-PLUS se poziţionează clar ca alternativă la PNL şi la PSD, şi atunci îi trag după ei pe toţi cei care vor o schimbare. De-asta şi au atât de mare succes în urbanul mare – pe care, după părerea mea, îl vor controla cel puţin 2-3 cicluri electorale. Şi tot de-asta PNL şi PSD scad constant în urbanul mare.
La prezidenţialele de anul ăsta însă, candidatul USR-PLUS nu a încercat aceeaşi reţetă, nu s-a poziţionat ca alternativă la candidaţii de sistem. Şi atunci Iohannis ia voturi şi de la electoratul USR-PLUS, pe care l-a servit nu extraordinar, însă cel puţin rezonabil de bine.
Altfel spus, dacă la locale şi la parlamentare clivajul propus de USR-PLUS e "vechiul sistem versus noul spirit", la prezidenţialele de anul ăsta clivajul principal a rămas cel tradiţional: "PSD versus anti-PSD". Iar pe clivajul ăsta, Barna nu poate niciodată să ia mai multe voturi decât Iohannis. În schimb, Iohannis poate fără probleme să ia voturi de la electoratul USR-PLUS şi să-l pună pe Barna sub scorul celor două partide pe care le reprezintă.
Problema pentru Barna e că nu mai e timp să se repoziţioneze ca alternativă la candidaţii de sistem – şi că, în consecinţă, singurul candidat anti-sistem e Mircea Diaconu.
Aşa încât e irelevant dacă Barna va intra sau nu în turul al doilea, fiindcă el nu reprezintă nicio problemă pentru Iohannis.
II. Lucruri pe care nu le înţeleg la USR
1. De ce, după alegerea candidatului la prezidenţiale, au simţit nevoia să organizeze alegeri şi pentru şefia partidului?
Adică de ce n-au făcut invers, cum ar fi fost mai normal? La fel de normală ar fi fost şi varianta de a nu organiza alegeri pentru partid, fiindcă nu erau obligatorii – dar varianta aleasă de ei, cu alegeri de candidat urmate de alegeri pentru conducere e cea mai bizară dintre toate.
2. De ce se discută acum, fix acum, în prag de alegeri prezidenţiale, despre posibili candidaţi la locale? Parcă altele ar trebui să fie priorităţile, zic – şi pentru o tabără, şi pentru cealaltă. (Adică inclusiv faptul că PLUS şi-a desemnat candidatul la Primăria Bucureşti e nepotrivit în raport cu priorităţile momentului, nu doar apariţia subită a lui Nicuşor.)
3. De ce ambele tabere din USR funcţionează pe principiul "totul sau nimic"? Adică de ce ambele par să sufere de sindromul cetăţii asediate şi văd duşmani şi comploturi peste tot?
Poate că ar trebui introduse în statut – fiindcă tot se discută de modificări la el – şi mecanisme de democraţie deliberativă, astfel ca anumite tipuri de decizii să se ia mai degrabă consensual decât prin vot (care e eminamente diviziv).
Sorin Cucerai este traducător şi publicist
