Vine primăvara? Un val de aer tropical loveşte România în următoarele zile. 18 grade la Iaşi

luni, 05 februarie 2024, 09:33
2 MIN
 Vine primăvara? Un val de aer tropical loveşte România în următoarele zile. 18 grade la Iaşi

Temperaturi de luna mai ne aşteaptă în următoarele zile, mai ales în jumătatea sudică, dar şi în rest, o vreme neobişnuită pentru data din calendar. 

În timp ce la munte e viscol, un val de aer cald din Africa aduce valori termice de aproape 20 de grade Celsius. De altfel, la Iaşi spre sfârşitul săptămânii sunt anunţate şi 18 grade Celsius (sâmbătă).

„Vor fi şi precipitaţii în unele zile, pe vest, pe centru şi pe nord mai ales sub formă de ploaie şi doar pe crestele cele mai înalte montane, lapoviţă şi ninsoare”, a explicat meteorologul MIhai Huştiu pentru Observator News.

Astfel, temperaturile vor atinge în Lunca Dunării şi 20 de grade, cu 19 grade în Bucureşti. Temperaturile sunt cu aproape 15 grade mai mari faţă de cele normale, potrivite pentru început de luna mai. Maximă absolută pentru luna februarie a fost în 2016, când s-au înregistrat 26 de grade Celsius.

Marţi, 6 februarie, se face şi mai cald, iar la munte vântul va bate cu putere, unde îndeosebi la altitudini mari rafalele vor fi de 90…100 km/h, iar local şi în restul teritoriului, dar vitezele la rafală vor fi mult mai mici decât cele din intervalul anterior (în general de 55…60 km/h). Cerul va fi mai mult senin, exceptând nordul teritoriului, unde vor fi înnorări temporare şi trecător precipitaţii slabe, izolate. Acestea vor fi sub formă de ploaie şi doar la altitudini de peste 1700 m, în nordul Carpaţilor Orientali, mixte. Temperaturile maxime se vor situa în general între 12 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori în sud şi sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă.

Articolul integral AICI

Comentarii