Vinovaţii fără vină

Cu cât se încearcă mai mult să se facă dreptate pentru toţi, cu atât vor fi mai mulţi nevinovaţi pedepsiţi, mai multe nedreptăţi comise pe cale oficială, legală. Pentru că nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea. La un moment dat trebuie să rupi pisica în două şi să fii nedrept cu unii, cu alţii sau cu majoritatea…

Pe de altă parte, dar în aceeaşi direcţie cumva, cu cât oamenii vor încerca să aibă mai multă siguranţă, cu atât îşi vor pierde libertatea şi se va face şi mai multă nedreptate, una generalizată chiar, valabilă pentru toţi şi acceptată în mod tacit. Când spun asta mă gândesc la nenumăratele măsuri care vin odată cu democraţia prost înţeleasă, a aşa-numitei „egalităţi”. Nu există egalitate între oameni, nu există egalitate între elevi şi profesori, între femei şi bărbaţi, între săraci şi bogaţi, între adulţi şi copii. Nu poate exista niciodată. E inutil să ne prefacem că există şi să tăiem capetele celor care pretind altfel.

La mine în sat, odată cu venirea primăverii s-au reinstalat pe străzi cocoaşele pentru limitarea vitezei. Au lipsit toată iarna şi, culmea, maşinile au circulat normal, conform structurii mentale, a stilului şi educaţiei fiecărui şofer. Pentru că nu toţi şoferii sunt la fel, nu toţi sunt egali. Unii se cred mai buni decât alţii, cred că au maşini mai puternice şi mai valoroase decât ale altora şi din această cauză şi condusul lor este diferit.

Nimeni nu îţi interzice să depăşeşti viteza legală, nicio lege nu spune, precum cele biblice, să nu faci ceva. Niciun text legal nu spune ceva de genul „nu ai voie să furi, să tânjeşti la femeia altuia, să depăşeşti viteza legală”. Legea doar spune limitele între care trebuie să te situezi pentru ca societatea să funcţioneze normal, şi pedepsele pe care le poţi suferi, dacă nu respecţi aceste limite. Repet, ea nu îţi interzice să faci ceva, ci doar te avertizează că vei fi pedepsit, dacă o faci. E foarte important să privim lucrurile din acest unghi. E important să ştim că suntem liberi, măcar la nivel teoretic, să încălcăm legea, pentru că asta înseamnă responsabilitate. Când cineva îţi interzice să faci ceva e o constrângere acolo, o pierdere a libertăţii, o îngrădire care nu sună niciodată bine, dar când îţi dă voie să faci pe propria răspundere, e altceva.

Deci, da, ai voie să depăşeşti viteza legală, dar trebuie să ştii că poţi lua amendă pentru asta. Nu e interzis, pentru că dacă ar fi astfel, nicio maşină n-ar mai avea din fabrică posibilitatea să depăşească o anumită viteză, iar asta nu ar fi corect. Ai voie să parchezi în loc nepermis, ai voie să mergi pe sens interzis, să treci pe roşu, dar pe barba ta. Toţi oamenii sunt liberi să facă orice doresc, doar că dacă fac anumite lucruri sunt traşi la răspundere, cam asta e concluzia. Statul care nu dă voie cetăţenilor săi să facă anumite lucruri este unul tiranic. El trebuie să pară corect, just şi să aducă în faţa justiţiei pe cei care încalcă în mod conştient limitele, legea, doar astfel demonstrează că e un stat bun şi de încredere. Orice altă abordare ar fi indezirabilă şi ar stârni revolte.

Revenim la cazul nostru concret cu limitatoarele de viteză de pe străzi. Judecând lucrurile logic acestea nu sunt altceva decât un abuz din partea autorităţilor pentru că sunt puse din cauza şi pentru cei care depăşesc limita de viteză, dar, din moment ce respectivele instalaţii nu ştiu să selecteze, nu doar cei vinovaţi sunt pedepsiţi, ci toţi participanţii la trafic, la grămadă. Întrebarea care se naşte este ce fel de dreptate e asta? Păi, nu prea este. De ce trebuie să fie pedepsit un conducător auto care merge mereu respectând limitele de viteză din cauza altuia care încalcă frecvent aceste limite? De ce este pedepsită majoritatea nevinovată în contul unei minorităţi rebele? De ce sunt trataţi în egală măsură şi oamenii vinovaţi, şi cei nevinovaţi? În loc ca statul să facă în aşa fel încât să îi identifice pe cei vinovaţi şi să îi pedepsească doar pe ei, el taie cu coasa în stânga şi în dreapta pe toată lumea.

Pe Europeană (E58) s-au pus, de asemenea, cocoaşe, unele mai înalte decât cele de până acum. Din această cauză se formează cozi mari la ieşirea din oraş. La asta se mai adaugă ceva: de câţiva ani s-au montat pe mijlocul străzii parapeţi pentru a face imposibilă întoarcerea. Din pricina asta se formează alte cozi la singurul spaţiu de întoarcere din zonă, respectiv rondul Era. De ce trebuie să se întâmple acest lucru? Înţeleg că de-a lungul timpului au fost câţiva inconştienţi care au vrut să întoarcă maşina fără să se asigure şi au provocat accident, dar din cauza lor trebuie acum să sufere sute de mii de oameni corecţi? Sute de mii!! Iarăşi dreptatea suferă.

Matricea asta apare în multe aspecte şi domenii. Siguranţa distruge libertatea. Dorinţa de a nivela, egaliza pe toţi oamenii distruge individualitatea, diversitatea cu care se laudă atât de mult democraţia noastră liberală. Un om care îşi face gardul cât mai gros şi cât mai înalt nu va opri doar hoţii să îl fure, ci se va băga singur într-o închisoare.

Şi totuşi se întâmplă un miracol sau, cum să-i zic, un fenomen paradoxal miraculos caracteristic numai democraţiilor. În tiranii aşa ceva nu poate avea loc pentru că acolo toate cărţile sunt pe faţă, impunerea legii e directă, uneori cu violenţă: dacă greşeşti, eşti pedepsit, scurt pe doi. În democraţie, dacă încalci legea, ai dreptul la tăcere, la a fi judecat, iar dacă ai noroc şi un avocat bun, scapi basma curată şi se poate chiar face o regulă care să interzică tuturor celorlalţi să facă ce ai făcut tu. Paradoxul miraculos despre care vorbeam este acesta: cetăţenii care se cred liberi acceptă, sau chiar cer, regimului democratic să li se îngrădească anumite libertăţi în schimbul unor măsuri suplimentare de siguranţă. Altfel spus, ei dau la schimb, de bună voie, libertatea pentru siguranţă. Puţin câte puţin, ajungând ca într-un final să trăiască într-o tiranie autoimpusă. De aceea se poate spune fără nicio exagerare, prin comparaţie, că tirania e atunci când statul te strânge de gât cu mâna lui, iar democraţia atunci când statul te convinge să te strângi singur de gât…

Urmând exemplul cu limitatoarele de viteză şi al parapeţilor despărţitori, cetăţenii noştri se conving singuri că e perfect aşa şi sunt chiar fericiţi când constată că în loc să meargă pe un drum lin, fără denivelări, întâlnesc la tot pasul cocoaşe care îi silesc să încetinească şi să îşi strice maşinile. Ei numesc asta „linişte”, „siguranţă”, dar nu îşi dau seama că renunţă la ceva cu mult mai de preţ, la normalitate. Unii vor chiar să li se pună peste tot cocoaşe ca „să-i educe pe obraznici”, neţinând cont că se supun şi ei aceluiaşi supliciu ca şi obraznicii pomeniţi.

E o contradicţie puternică şi evidentă între dorinţa de a avea asfalt, simbol al civilizaţiei, şi aceea de a fi complet feriţi de pericolele pe care asfaltul le aduce cu sine. Cu alte cuvinte, ei vor beneficiile asfaltului, dar şi ale lipsei asfaltului în acelaşi timp!!! În locul unui drum cu gropi, avem acum unul plin de cocoaşe! E o diferenţă, nu zic nu, dar nu prea mare. Şi cum timpul trece, iar materia se descompune, în curând vom avea şi gropi, şi cocoaşe…

Cine a zis că omul e o fiinţă paradoxală mare dreptate a avut. 

Briscan Zara este scriitor şi publicist