Washingtonul sub semnul „Fire and Fury”

luni, 08 ianuarie 2018, 02:50
9 MIN
 Washingtonul sub semnul „Fire and Fury”

Stabilitatea mentală a lui Trump, amestecul Rusiei în alegeri, bătălia electorală din alegerile pentru Congres şi Senat din 2018 vor fi subiecte care vor monopoliza discursul public afectând astfel grav capacitatea Statelor Unite de a contracara avansul spectaculos al Chinei pe planul influenţei globale.

Încă de la miezul nopţii de joi spre vineri în faţa librăriilor din Washington, New York şi alte mari oraşe americane se formaseră cozi în aşteptarea apariţiei cărţii care practic monopolizase în ultimele zile discursul public în Statele Unite şi nu doar acolo: "Fire and Fury". Aşa ceva nu se mai văzuse din perioada în care se lansau volumele din seria "Harry Potter". Autorul, Michael Wolff, care avusese timp de 200 de zile acces privilegiat la Casa Alba, descrie atmosfera existentă în interiorul echipei care formează administraţia Trump. Tabloul este cel puţin bulversant, pentru a utiliza un eufemism: confuzie, intrigi, tabere aflate în conflict deschis, adesea cu încurajarea preşedintelui, şi mai ales un Donald Trump care, reiese din opinia mai tuturor colaboratorilor săi cu care Wolff a discutat (200 de interviuri), este intelectual, temperamental, incompatibil cu înalta poziţie pe care o ocupă. De fapt unele opinii au mers mai departe, avansând chiar ipoteza că Donald Trump nu ar fi "stabil din punct de vedere mental". Iar preşedintele, prizonierul impulsurilor sale devenite de acum rutină, a postat imediat o reacţie pe Twitter care nu face decât să ridice mingea la fileu criticilor săi autoproclamându-se drept "nu doar un tip deştept, ci un geniu … şi încă unul foarte stabil".

Întrebat în cursul unui interviu acordat canalului TV NBC dacă i-ar plăcea să fie considerat drept omul care a determinat căderea preşedintelui Trump, Michael Wolff a replicat că mai degrabă se consideră cel care a dezvăluit faptul că "împăratul e gol". Ceea ce, tehnic vorbind, nu este adevărat. Ideea că Trump nu este apt pentru funcţia de preşedinte fiind vehiculată de mai multă vreme în spaţiul public american. Şi nu doar în sfera adversarilor săi politici. De pildă un respectat senator republican, Bob Corker, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe (care la un moment fusese văzut drept un posibil secretar de stat) declara cu şase luni în urmă că "preşedintele nu a demonstrat până acum că are stabilitatea şi competenţa care să-i asigure un mandat de succes". Pentru ca la începutul lui octombrie 2017, după un atac dur lansat la adresa sa de către Trump pe Twitter, să răspundă cu o postare în care asemăna Casa Albă cu un azil care l-a lăsat nesupravegheat pe Trump "în schimbul de dimineaţă". La fel, cu mult timp înainte de apariţia cărţii, transpirase în presă că preşedintele nu are răbdare să citească rapoarte ale serviciilor secrete altfel decât în formule prescurtate, cu bumbi, în care, dacă se poate, numele său să fie pomenit cât mai des.

Mulţi sunt de acord că, în ciuda unor inadvertenţe şi erori, cartea face o descriere în mare parte corectă a atmosferei haotice care domnea la Casa Albă după începerea mandatului lui Donald Trump. Până la un punct asta era probabil ceva inevitabil având în vedere lipsa totală de experienţă a unei echipe care, aşa cum reiese şi din carte, nu se aştepta deloc să câştige alegerile. În plus, lucrurile erau agravate de feudele interne care contrapuneau tabere cu interese şi convingeri contrare, cu atât mai mult cu cât una dintre ele era cea constituită din fiica şi ginerele preşedintlui, Ivanka Trump şi Jared Kushner. E drept, între timp, după venirea generalului John Kelly pe poziţia de şef al Administraţiei Prezidenţiale, lucrurile s-au schimbat în bine, au devenit mai coerente. Moment care coincide şi cu sfârşitul perioadei în care Michael Wolff s-a aflat în interiorul Casei Albe. Însă, judecând după ceea ce am văzut şi după aceea, Donald Trump nu pare să se fi schimbat deloc. Una dintre caracteristici fiind aceea că a continuat să nu pară deloc preocupat de acurateţea afirmaţiilor sale. O problemă care ar trebui să fie una majoră atunci când e vorba de preşedintele Statelor Unite, însă pe care Steve Bannon, unul dintre cei mai influenţi coloboratori ai săi până la plecarea sa de la Casa Albă (după venirea generalului Kelly), nu o consideră deloc preocupantă. Pentru că, îi spune el lui Wolff, "preşedintele nu va ajunge niciodată să fie preocupat de acurateţea afirmaţiilor sale şi nici nu va recunoaşte vreodată că a greşit". Întrebat de Joe Scarborough, un moderator TV de la NBC, cu cine se sfătuieşte atunci când trebuie să ia o decizie sau să facă o declaraţie, preşedintele îi spune: "Ei bine, nu o să-ţi placă răspunsul, dar răspunsul este cu mine. Vorbesc cu mine însumi".

Preşedintele s-a grăbit să descrie "Fire and Fury" drept o simplă colecţie de invenţii fără nici o legătură cu realitatea. Numai că, pe de o parte, Wolff declară că are înregistrări şi notiţe care îi probează afirmaţiile, iar faptul că într-o notă de final mulţumeşte avocaţiilor săi care au făcut o lectură a manuscrisului din perspectiva unor eventuale acuzaţii de calomnie e o dovadă că pare acoperit solid în ceea ce scrie. Iar pe de altă parte, prin sutele sale de postări pe Twitter (precum cea cu "geniul stabil"), prin declaraţiile publice, prin interviurile date sau chiar prin discursurile sale, Donald Trump nu face decât să confirme permanent, el însuşi, imaginea conturată în carte. De pildă Wolff redă transcrierea unui discurs ţinut de preşedinte pe 21 ianuarie 2017 la sediul CIA (transcriere publicată ieri şi în ziarul londonez The Times), în care s-a abătut de la textul de pe teleprompter, o mostră bulversantă de fugă de idei. 

Trebuie spus însă că "Fire and Fury" nu este totuşi scrisă în ton de pamflet, în ciuda extraselor incendiare care au provocat valuri enorme în spaţiul public. De pildă Wolff recunoaşte că încă din start Trump a fost tratat cu multă ostilitate de cea mai mare parte a presei americane dând drept exemplu un articol din The New York Times în care era ironizat pentru că în prima sa zi la Casa Albă umbla în halat de baie încercând să găsească întrerupătoarele electrice, aspect absolut derizoriu. Apoi, în carte găsim portrete destul de bine conturate, importante pentru înţelegerea dinamicii relaţiilor reciproce şi a jocului de influenţe din interiorul Casei Albe, ale persoanelor din anturajul preşedintelui, precum Steve Bannon sau cuplul Jared Kushner – Ivanka Trump.

Dar ce impact va avea cartea lui Michael Wolff? În plan strict electoral probabil unul minor. Oricum, circa 65 de procente dintre americani îl cred complet nepotrivit pentru poziţia de preşedinte, în timp ce baza sa dură, cam o treime din electorat, va considera demersul editorial drept un atac orchestrat de elitele toxice de la Washington şi de adversarii din Partidul Democrat. Într-un articol publicat vara trecută de o publicaţie conservatoare radicală, "American Thinker", autorul era convins că stânga este decisă să "îngroape preşedinţia lui Trump" considerând că ţinta finală nu este Trump însuşi ("un om mare"), ci chiar "visul de libertate a milioane de americani".

Apărătorii lui Trump, şi nu e vorba doar de cei care au crezut naiv că el va readuce "din afară" locurile de muncă pierdute (deşi principala eroziune pe această direcţie vine din evoluţiilor tehnologice, în principal din zona roboţilor şi Inteligenţei Artificiale), ci şi cei care, deşi nu-şi fac iluzii cu privire la capacitatea intelectuală şi competenţele lui Donald Trump, cred că el rămâne singura soluţie în faţa "derapajelor liberal – progresiste", de pildă cele impuse de constrângerile "corectitudinii politice". Adăugaţi la asta frustrările legitime provocate de anti-americanismul virulent şi destul de extins vizibil în multe ţări din Europa, deşi acestea sunt de zeci de ani beneficiarii umbrelei de securitate americane şi se bucură din plin de protecţia rutelor comerciale globale pe care o asigură în prezent tot Statele Unite. Sigur, multe dintre puseurile izolaţioniste nu iau în calcul faptul că abandonarea alianţelor şi a aranjamentelor comerciale sunt un cadou nesperat în favoarea Chinei şi va afecta în plan economic în egală măsură, şi încă masiv, şi America, un efect previzibil fiind pierderea de către dolarul american a statutului de monedă de referinţă globală. Însă, la nivel emoţional aceste reacţii sunt de înţeles. Aşa se explică de ce, paradoxal, o cincime dintre cei care l-au votat pe Trump au făcut-o deşi nu considerau că are caracterul şi calităţile necesare poziţiei de preşedinte. În plus, spun simpatizanţii lui Trump, una e retorica lui Trump şi alta sunt politicile administraţiei Trump, creionate de "adulţii" din echipa sa, categorie în care intră oameni precum generalii McMaster, Kelly sau Mattis. Şi, din acest punct de vedere, se pot da exemple de reuşite pe lângă o serie de iniţiative discutabile.

Problemele mai grave nu doar pentru administraţia Trump, ci pentru America în general şi pentru climatul geopolitic global sunt însă în altă parte. Cu sau fără cartea lui Wolff, clivajul politic de la Washington se va adânci. Stabilitatea mentală a lui Trump, amestecul Rusiei în alegeri, bătălia electorală din alegerile pentru Congres şi Senat din 2018 vor fi subiecte care vor monopoliza discursul public afectând astfel grav capacitatea Statelor Unite de a contracara avansul spectaculos al Chinei pe planul influenţei globale. Cu atât mai mult cu cât consensul bi-partizan care a existat timp de zeci de ani la Washington pe chestiuni de securitate naţională şi politică externă a dispărut cu totul. La care se adaugă criza majoră din interiorul unui Departament de Stat grevat de un val semnificativ de demisii şi de multe poziţii cheie neocupate.

Cu mici excepţii, imaginea lui Trump printre aliaţii tradiţionali externi este una dezastruoasă. Un articol publicat de Susan Glasser în Politico la sfârşitul anului trecut relevă aspecte îngrijorătoare. De pildă, după o cină de lucru a lui Donald Trump, pe 18 septembrie 2017, cu liderii din Argentina, Brazilia, Columbia şi Panama s-a aflat, din culise, că aceştia au fost şocaţi de lipsa flagrantă de informaţii a acestuia pe subiectele discutate. Un fost înalt oficial american fiind informat ulterior că aceştia se gândesc că poate ar fi bine să încurajeze şi mai mult China să se implice într-o regiune în care oricum a depăşit America (dacă scoatem din calcul Mexicul) ca volum al schimburilor comerciale. În aceste condiţii, cu astfel de percepţii negative, în America Latină, în Europa, în Asia, actuala ordine mondială riscă să se destrame în ritm accelerat.

Comentarii