Zeci de membri ai Statului Islamic, eliberaţi de autorităţile semiautonome kurde din Siria

marți, 07 ianuarie 2020, 18:38
1 MIN
 Zeci de membri ai Statului Islamic, eliberaţi de autorităţile semiautonome kurde din Siria

Câteva zeci de sirieni membri ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) au fost eliberaţi de către autorităţile semiautonome kurde din Siria, a anunţat marţi un oficial, relatează AFP.

Oficialul citat a precizat că aproximativ 30 de persoane au fost eliberate în urma medierii unor lideri tribali.

Forţele kurde, care au proclamat în martie 2019 înfrângerea ”califatulu” SI, deţin câteva mii de jihadişti – inclusiv occidentali – reţinuţi în urma bătăliilor pe care le-au purtat cu aceştia, cu susţinerea coaliţiei antijihadiste conduse de Statele Unite.

Aceste eliberări intervin în urma unor solicitări şi prezentării unor ”garanţii” de către lideri tribali sirieni, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al autorităţilor kurde, Kamal Akef.

O listă cu numele a 300 de persoane a fost prezentată autorităţilor kurde, care studiază fiecare caz în parte înainte să decidă o eventuală eliberare.

Războiul din Siria, care a izbucnit în 2011 în urma unei reprimări în sânge a unor manifestaţii în favoarea democraţiei de către regimul de la Damasc, a devenit tot mai complex, prin implicarea unor grupări jihadiste şi unor puteri străine.

Peste 380.000 de persoane au fost ucise în război, soldat cu milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

Comentarii