Zilele Spitalului Căi Ferate

miercuri, 23 octombrie 2019, 21:55
1 MIN
 Zilele Spitalului Căi Ferate

Începând de ieri, 22 octombrie, şi până pe 27 octombrie, au loc „Zilele Spitalului Clinic Căi Ferate Iaşi“, unde se vor dezbate teme legate de „Siguranţa circulaţiei“, teme medicale, dar şi diferite cazuri clinice. Manifestarea are loc în Sălile Mihai Eminescu şi Ion Creangă de la Hotel Astoria, dar şi în cadrul spitalului, fiind aşteptaţi să participe manageri din întreaga reţea a spitalelor de profil din ţară, dar şi medici din diferite specializări. 

Organizatorii acestui eveniment sunt Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, Colegiul Medicilor Iaşi şi Spitalul Clinic CF Iaşi. „Acest eveniment a reuşit în ultimii zece ani să reunească peste 250 de medici din diferite specialităţi, peste 100 de asistente medicale, şi cei cărora le datorăm întreaga valoare a evenimentului, lectorii manifestării noastre, care la ultima ediţie au ajuns la un număr de peste 80“, au precizat organizatorii. Astfel, astăzi, de la ora 09.00, în amfiteatrul spitalului va avea loc conferinţa „Siguranţa în transporturi – problemă de siguranţă naţională“, unde vor participa managerii din cele 15 spitale ale reţelei Ministerului Transporturilor, alături de invitaţi din conducere, ziua continuând cu prezentări ale medicilor. 

 

 

Comentarii