Olimpicii Bacaului pentru Atena

duminică, 08 august 2004, 23:00
14 MIN
 Olimpicii Bacaului pentru Atena

Olimpiada de la Atena – Grecia va incepe in curind. Mii de sportivi
din toate colturile lumii vor concura pentru o medalie. E visul
oricaruia dintre ei sa auda intonat imnul tarii sale, in timp ce ei se
afla pe cea mai inalta treapta a podiumului. Presiunea este
enorma. Zeci de milioane de oameni vor fi cu ochii pe ei. In marea
de sportivi se va afla si o mina de atleti bacauani. Sint tineri, s-au
pregatit de ani buni pentru acest moment si spera, chiar daca stiu
ca va fi o lupta pe viata si pe moarte, sa cistige. Ar fi cea mai mare
implinire a vietii lor. Alaturi de ei, antrenorii, familiile si prietenii
stau cu sufletul la gura si-i incurajeaza pentru, poate, cea mai
mare incercare a vietii lor.
Bacaul, prin Sport Club Municipal si CSM Onesti, iese la lupta cu
sase sportivi. Nu sint multi, nu sint putini, dar au valoare. Dintre
toti sase, doar Simona Paduraru si Larisa Lacusta, ambele de la
inot, au mai participat la o alta editie a Jocurilor Olimpice. Lista
este completata de Monica Rosu, titulara in echipa de gimnastica,
favorita la medalia de aur in proba de sarituri, Eusebiu Diaconu,
cel mai bun luptator din tara la aceasta ora, Mariana Solomon
(atletism), toti de la SCM Bacau si, nu in ultimul rind, Sebastian
Dogariu, halterofil legitimat la CSM Onesti.
GIMNASTICA
„Visul meu este sa ajung campioana olimpica”
Monica Rosu, gimnasta legitimata la Sport Club Municipal Bacau,
a cucerit doua medalii de aur (la sarituri si cu echipa) la
campionatele europene de la Amsterdam, din mai a.c.. A evoluat
la trei aparate (sarituri, sol si paralele), dar si in concursul pe
echipe. Notele sale, toate peste 9,2, au fost in masura sa aduca
echipei Romaniei linistea in privinta cuceririi titlului european. Fara
a mai fi o surpriza, poate doar pentru unii care au vazut-o outsider,
Monica a spulberat orice urma de indoiala in ce priveste
suprematia, la sarituri, in Europa si in lume. Fosta eleva a
antrenorilor Corneliu si Vasilica Agop, titulara in lotul olimpic al
Romaniei, i-a convins atunci pe antrenorii lotului olimpic, Octavian
Belu si Mariana Bitang, ca are loc in nationala. Medaliile au venit si
vor veni pentru cea mai buna gimnasta a Bacaului a momentului
care, de pe 11 mai, are 17 ani. Monica Rosu este una dintre cele
mai valoroase produse ale scolii bacauane de gimnastica, urmasa
pe tarimul performantei a unor sportive precum Trusca, Potorac
sau Andronic, toate medaliate la Jocurile Olimpice, campionate
mondiale sau europene.
Rosu are deja o „caruta” de medalii. Printre altele, este si
vicecampioana europeana si medaliata cu bronz la intrecerea
continentala a junioarelor. Mai are in palmares medalii de bronz la
Campionatul National de juniori la birna (1996) si paralele (1997),
precum si un titlu national la sarituri in 1999. Imediat a fost
„inregimentata” in lotul national de junioare de la Onesti, unde i-a
avut ca antrenori pe Livia si Toma Ponoran. In ianuarie 2002, a
fost chemata de antrenorul Octavian Belu la lotul olimpic de la
Deva.
Printre putinele care executa bine „Tsukahara”
Gimnasta bacauana se numara printre foarte putinele sportive din
lume care executa corect o saritura „Tsukahara” – intins cu
intoarcere de 720 de grade, exercitiu cu grad inalt de dificultate.
De asemenea, Mona stapineste si saritura Iurcenko, cea care i-a
adus si ii va aduce medalii. „Grupele de muschi care intra in lucru
sint diferite. La sarituri se cere mai multa forta, iar la birna mai
multa elasticitate si gratie, in ambele cazuri fiind nevoie de
echilibru si concentrare maxima”, spune antrenoarea Mariana
Bitang.
„Am dat-o la gimnastica pentru ca sint nascuta in acelasi an
cu Nadia”
Monica are un frate mai mare cu sase ani, Cristian. El era
programat sa fie gimnastul familiei Rosu, dar in Bacau nu exista
scoala de profil pentru baieti, pe vremuri. Nici acum nu este. Geta
Rosu explica de ce a ajuns Monica la gimnastica: „Sint nascuta in
acelasi an cu Nadia Comaneci, 1961, eu in iunie, ea in noiembrie.
N-aveam cum sa-l dau pe Cristi la gimnastica pentru ca nu exista
club cu astfel de sectie in Bacau. Pe Monica am intrebat-o daca ii
place gimnastica. Nici nu am apucat sa deschid gura, ca a si
inceput sa sara in sus de bucurie. Incapatinata si ambitioasa. De
asta a reusit sa invinga toate obstacolele si greutatile. Au fost
destule, dar a reusit sa le treaca. Acum nu mai am ce-i face! Vrea
sa ajunga ca Nadia sau macar aproape de ea. 2 mai 2004 a fost
cea mai fericita zi din viata mea. Monica a devenit campioana
europeana la sarituri. Nici cind s-a nascut nu m-am bucurat atit. Ii
multumesc lui Dumnezeu pentru bucuria pe care mi-a adus-o.
Eram sa mor de fericire cind am auzit imnul national intonat pentru
copila mea. Merita! A muncit enorm si a facut atitea sacrificii.
Habar nu aveti ce poate simti o mama cind are parte de asa ceva.
Este de nedescris”, ne-a marturisit Geta Rosu, mama campioanei.
Acum incep alte emotii, fiindca se apropie Olimpiada.
„Monica este copilul meu cel mare”
Monica este copilul meu cel mai mare. Exista unele momente de
sincopa in pregatirea unui gimnast. Noi sintem factorul psihologic,
o cunoastem pe Mona de mica si intervenim sa refacem legatura
intre ea si antrenorii de la lot. Exista si astfel de situatii, cind
Monica trebuie mobilizata si noi intervenim. Este clar ca Mona e
specialista la sarituri si este cea mai buna din Europa la acest
aparat. Aici iti trebuie anumite calitati: brate si spate puternic si
orientare in spatiu. Dar performanta inseamna, inainte de orice,
seriozitate si renuntare la placeri. Mi-as dori tare mult sa ia o
medalie la sarituri. Nu stiu care, dar poate va fi macar de argint”.
Piesa de baza in echipa olimpica
Lasata sa se odihneasca la nationale, Monica Rosu a cucerit trei
medalii, una de aur si doua de bronz, la concursul bilateral
Romania – Franta din luna iunie. Monica Rosu nu avea cum sa
rateze aurul la aparatul sau preferat. Ea a ocupat locul I, cu o
medie a notelor de 9.537. A mai concurat, in concursul pe
aparate, la paralele si la sol, clasindu-se, de fiecare data, pe locul
al treilea. „Se merge pe tactica. In fiecare concurs antrenorii de la
lotul olimpic decid pe ce aparat sau aparate sa se axeze fiecare
dintre gimnastele de la lot. S-a hotarit ca Monica sa concureze
doar la trei aparate, mai putin birna, pentru ca obiectivul principal
este obtinerea a cit mai multor medalii la Jocurile Olimpice de la
Atena. Eu sint foarte multumit de modul in care a concurat
Monica. Eu zic ca ar merita medalia de aur la Atena”, a declarat
Corneliu Agop.
„Visul meu este insa de a ajunge campioana olimpica. Nu cred ca
exista vreun sportiv care sa nu-si doreasca asa ceva. Pina la cel
mai mare examen voi lucra si ma voi zgirci cu timpul liber. In rest,
masa si odihna”, spune sportiva bacauana cu cele mai mari sanse
la aurul olimpic intr-o proba individuala.
INOT
Simona Paduraru
Implicata in disputa pentru medalii la intrecerile celor mai buni
inotatori din lume, Simona Paduraru (antrenor Silviu Salgau) este
in carti pentru cel putin o medalie la Jocurile Olimpice de la Atena.
Medaliata cu insistenta la europenele de toate virstele, Paduraru a
trecut, cu bine, de la mixt la liber. Specialista la „combinate”, ea a
fost redirectionata spre stilul „liber” de antrenorii lotului national la
Jocurile Olimpice din 2000 de la Sidney. Echipa de la stafeta
4×200 metri liber a Romaniei, din care a facut parte si Simona, a
ocupat locul al patrulea, desi „federalii” preziceau cel putin o
medalie de bronz.
La chiar primul sau concurs oficial in probele de fond, adica la
finalele Campionatului National de seniori in bazin acoperit din
martie 2002, Simona a devenit campioana nationala atit la 800, cit
si la 1.500 de metri liber. La aceeasi competitie, inotatoarea
bacauana a luat medalia de argint la 400 m liber, proba in care a
fost precedata de prietena sa Camelia Potec. Atrenorul emerit
Silviu Salgau, responsabil cu performantele sportive ale Simonei, a
spus atunci: „este, fara indoiala, cel mai bun campionat al sau din
toate timpurile”. Talentata sportiva bacauana a cucerit maximum
de medalii in bazinul olimpic de la Pitesti. Ea a reusit sa urce pe
podium in toate probele in care a concurat, fiind astfel vedeta
incotestabila a „nationalelor”. Dupa „argintul” de la 400 m liber,
Simona si-a spulberat adversarele la 200 metri mixt si la 800 m
liber. Medalia de argint la 200 m bras de la „nationalele” din
primavara a fost suficienta pentru ca ea sa fie inscrisa la
„europene” si in aceasta proba.
Paduraru si-a doborit toate recordurile personale
Dupa ce a terminat pe locul al 6-lea intrecerea de la 400 metri
mixt, cu un timp sub 4 minute si 48 de secunde, bariera pentru ea
pina atunci, a inotat in finala europeana de la 800 metri liber cu 13
secunde mai repede decit in cea nationala in care, cu 8:48.77, a
cistigat titlul. Simona Paduraru, cea mai buna inotatoare bacauana
a tuturor timpurilor, s-a autodepasit din nou si in cursele de la 400
metri liber de la acelasi Campionat European de seniori de la
Berlin. Cursa pentru medalie a fost una cum rar se poate vedea.
Plecata din blocstart ceva mai greu, Simona a recuperat metru cu
metru si s-a apropiat de o medalie de bronz pe care o merita. I-au
lipsit 10 sutimi de secunda sa o capete, desi a imbunatatit cu alte
doua secunde recordul personal pe aceasta distanta. Desi a fost
foarte aproape de medalie la 400 metri liber, Simona spune ca mai
frumoasa dintre toate a fost finala de la 400 metri mixt: „Am reusit
sa trec de bariera de timp, 4 minute si 48 de secunde, care imi
macina nervii de mult timp. Odata depasita aceasta limita, de care
nu mai reuseam sa trec, am simtit din plin o descatusare psihica.
Am realizat atunci ca pot”.
Olimpiada cu medalii
Paduraru are ca obiectiv obtinerea unor medalii la Jocurile
Olimpice din 2004. „Toate concursurile care au fost pina la
Olimpiada elena au fost trepte pe care am incercat sa le urcam”, a
zis antrenorul Silviu Salgau.
„Vreau cu tot dinadinsul sa obtin la Jocurile Olimpice de la Atena
rezultate mai bune decit cele de la Sidney. Am capatat mai multa
incredere in mine si nu vreau sa ratez ocazia de a ma numara
printre campionii olimpici”, a afirmat medaliata cu bronz la
Campionatul European de Natatie de la Madrid din acest an, in
proba de 4×200 metri liber. La Olimpiada vreau sa ajung in finale
(n.r., 200, 400 si 800 metri liber). La europene am vazut cit de
greu este sa ajungi pe podium. La „400” prindeam medalie daca
scoteam cel mai bun timp al meu, iar la „800” rezolvam aceeasi
problema cu o alta tactica”, a afirmat studenta de la Facultatea de
Educatie Fizica si Sport Bacau.
Larisa Lacusta inoata pentru stafeta olimpica de la 4×200 m
liber
Legitimata din octombrie trecut la Sport Club Municipal Bacau,
Larisa Lacusta nu vrea sa-si incheie cariera de sportiva inainte de
a mai participa la o editie a Jocurilor Olimpice. Cea mai mare
dorinta a sa, in acest moment, este sa prinda o medalie la Atena.
La Pitesti, acolo de unde a venit, nu avea sansa de a-si realiza
acest vis. Nu doar pentru a se mentine in forma, la nationalele din
acest an a luat medalii de aur si la 50 si 100 metri bras, dar si-a
reconfirmat si statutul de titulara in stafeta de 4×200 metri liber cu
care Romania va participa la Olimpiada. Celelalte trei componente
ale stafetei romane de 4×200 de metri care va fi prezenta la Atena
sint Paduraru, Potec si Caslaru. „Am simtit ca aici este locul din
care mai pot prinde Olimpiada. Ma cunosc foarte bine si cu
Simona, si cu antrenorul Salgau. Am simtit nevoia de schimbare si
am facut pasul. Am incredere mare in mine ca voi reusi ce mi-am
propus”, a declarat Larisa Lacusta, o sportiva trecuta pe linie
moarta la Pitesti si care peste citeva zile va reprezenta SCM
Bacau la Jocurile Olimpice.
LUPTE GRECO-ROMANE
Eusebiu Diaconu, cel mai tehnic luptator al Romaniei
Eusebiu Diaconu (SCM Bacau, antrenor Gheorghe Mocanu),
medaliat cu bronz anul trecut la Campionatul Mondial de Lupte
greco-romane, de nenumarate ori campion national la 55 kg si,
mai incoace, la 60 kg, nu s-a putut abtine sa ia inca o medalie de
argint la turneul international de la Sofia (29 – 31 ianuarie a.c.).
Asa au decis atunci arbitrii. Dupa ce i-a invins, fara probleme, pe
toti cei pe care i-a intilnit in cale pina in finala, Diaconu a fost
nevoit sa se multumeasca cu locul al doilea, 10-13, in partida
decisiva cu reprezentantul Serbiei. „Nu imi fac mari griji, intrucit a
fost doar un tuneu de pregatire (n.r., pentru Jocurile Olimpice). Am
pierdut finala, insa nu ma consider invins. Nici nu imi pare rau
deoarece experienta conteaza si ea. Am vazut cu cine am de a
face si este mai bine sa stiu. Tot timpul, el a condus si eu am fost
cel care a egalat. S-a desprins ca invingator cu ajutor de la cei
care depre care se spune ca ar trebui sa fie neutri. Ma concentrez
doar la Jocurile Olimpice”, a afirmat atunci campionul national
Eusebiu Diaconu. Bacauanul fusese declarat, cu citeva luni in
urma, drept cel mai tehnic luptator la mondiale, ceea ce inseamna
ca este si cel mai bun din Romania, atit timp cit el a fost singurul
care s-a intors in tara cu medalie. Diaconu are posibilitatea sa-si ia
revansa, cu virf si indesat, la Atena.
Calificarea la Jocurile Olimpice
Eusebiu Diaconu s-a calificat la Olimpiada odata ce a demonstrat
ca este, cel putin, printre primii trei la campionatele mondiale de
seniori. Atunci, adica anul trecut, elevul antrenorului Gheorghe
Mocanu, a ajuns in optimile de finala ale editiei a 48-a a
Campionatului Mondial de Lupte Greco-Romane de la Creteil
(Franta) fara probleme. Sustinut de pe marginea saltelei de un „alt”
bacauan, antrenorul emerit Ioan Butucaru, coordonatorul loturilor
nationale de lupte greco-romane, Diaconu a promovat pina in
zona medaliilor. Eusebiu, care a facut parte dintr-o grupa
preliminara, a 8-a din 14 la categoria 60 kilograme, i-a depasit fara
probleme pe Riccardo Magni (Italia) si Joaquin Martinez (Spania).
In optimile de finala, bacauanul l-a invins cu 3-1 pe Kyung Kang
(Coreea de Sud), iar in „sferturi” a trecut cu 12-2 de turcul
Bunyamin Emik. Prima infringere, 5-8, a suferit-o in semifinala cu
Roberto Monzon (Cuba), fiind si cea care i-a inchis calea spre, cel
putin, o medalie de argint. In lupta pentru medalia de bronz l-a
intilnit Jim Gruenwald (SUA), invinsul din semifinale al
campionului mondial en-titre Armen Nazarian, din Bulgaria, pe
care l-a invatat care este treaba cu greco-romanele.
„Stie sa-si vinda marfa”
Asta e soarta noastra, a romanilor. Avem multe calitati si, din cind
in cind, ni le mai recunosc si altii. Unul dintre exemplele elocvente
este cel al lui Eusebiu Diaconu, un adevarat luptator, bacauan si
singurul medaliat al Romaniei la campionatele mondiale
desfasurate si incheiate duminica trecuta in Franta, la Creteil. Are
23 de ani, pe care i-a implinit pe16 martie 2004. Selectionat in
lotul de luptatori de la CSS Bacau acum 11 ani, Eusebiu a adunat,
intre timp, medalii care ii dovedesc valoarea si care aduc in prim
plan un luptator de mina intii. Inca de la prima sa participare la un
campionat national, la categoria copii, a urcat pe prima treapta a
podiului. Ulterior, a fost medaliat cu aur patru ani consecutiv si nu
a existat campionat national de cadeti sau juniori la care sa nu
iasa in frunte. Nici nu avea cum sa fie altfel, pentru ca a fost si
este cel mai bun la categoria sa de greutate. Junior fiind, a cucerit
si titlul national la seniori. Are in palmares, printre altele, doua
medalii de bronz la campionatele europene ale juniorilor si inca
doua de argint la mondialele juniorilor.
„Vreau sa accentuez ca este un sportiv pe care si l-ar dori multi
antrenori. Are calitati greu de gasit la altii. Putini sportivi iau in
calcul aspecte precum studierea adversarului, in care este
specialist. Isi stabileste, din timp, metodele si procedeele cu care ii
da peste cap pe cei cu care se confrunta pe saltea. Asa a reusit sa
ajunga unde a ajuns. Il felicit si ii multumesc si pentru ca mi-a
usurat munca”, a declarat antrenorul Gheorghe Mocanu despre
Diaconu, pe care l-a vazut bine, in 1992, la Scoala nr. 20, si l-a
selectionat „din prima”. „Fara sa aiba nici un fel de notiuni despre
lupte, Sebi s-a detasat clar de toti ceilalti pe care i-am avut sub
observatie. Fiecaruia i s-a spus, pe scurt, care sint regulile in
acest sport, dar el nu avea nevoie. In mai putin de sase luni a
cucerit primul sau titlu national”, a continuat acelasi Mocanu.
Cel pe care Dorin Aradavoaicei, directorul de la SCM Bacau, il
considera model pentru toti sportivii de la club, a spus ca primul
meci dificil a fost cel cu reprezentantul Coreei de Sud, la
mondiale: „Mai luptasem cu un coreean la un turneu international
in Iugoslavia. Pina la meciul din semifinale, cu Monzon (Cuba),
coreeanul a fost cel mai dificil adversar. Cubanezul, dublu
vicecampion mondial, este insa cel mai tare dintre adversarii pe
care i-am intilnit. Conduceam cu 5-3 si mai era ceva mai mult de
un minut pina la terminarea meciului. L-am avut in mina, dar l-am
scapat si am ratat finala”, recunoaste el.
„Viteazul”
Punctul pe „i” a fost pus de antrenorul emerit Ioan Butucaru,
coordonator al lotului national. „Sebi si Marian Sandu se numara
printre cei mai tehnici luptatori. Diaconu are calitati deosebite, de
adevarat campion. Gindeste intruna, are viteza, are indeminare si
tot ce-i trebuie. Sint convins ca va ajunge un mare campion. Rusii,
ma refer la tehnicieni si sportivi, ii spuneau „maladet”, adica viteaz,
la mondiale. Eusebiu stie sa-si vinda marfa, care-i si de calitate”
„Ma descurc bine in pozitia parter. De acolo imi ridic adversarul si
cistig, de obicei”, a declarat cel mai bun luptator din Romania
anului 2004, Eusebiu Diaconu.
ATLETISM
Mariana Solomon
Principala „vina” a Marianei Solomon, singura atleta care va
reprezenta Bacaul la Jocurile Olimpice, este ca sare mult. Chiar de
doua ori pina bate pragul spre locul cu nisip in care doboara
recorduri si se alege cu medalii. Mariana Solomon este, printre
altele, campioana nationala in acest an, la grupa seniorilor. Pe 8
septembrie, la aproape doua saptamini dupa ce se vor fi terminat
intrecerile Olimpiadei de la Atena, va implini 24 de ani. Nascuta la
Nehoiu (Buzau), Mariana s-a apucat de atletism in clasa a IV-a
(1990). A inceput cu antrenoarea Maria Hagima si continua cu ea.
Initial, a fost orientata catre probe combinate, „in care a si avut
rezultate si care i-au folosit foarte mult in cariera de la triplu salt”,
ne lamureste Hagima. A obtinut prima medalie, chiar de aur, la
nationalele de pentatlon din 1993, cind era junioara III. La
triplusalt, proba sa de baza, a luat medalie de argint in 1994. Un
an mai tirziu s-a impus la nationalele juniorilor la saritura in
lungime si la triplusalt, in cea de-a doua proba reusind o saritura cu
doar 2 centimetri sub recordul national detinut de Adelina Gavrila,
coechipiera sa de astazi de la lotul olimpic. In 1995, ea s-a clasat
a cincea la saritura in lungime la Zilele olimpice ale tineretului,
prima competitie internationala la care a participat. Un an mai
tirziu, ea a devenit vicecampioana mondiala la triplusalt, juniori, in
Franta, cu o saritura care a masurat 13.75 metri (record personal),
cu 35 de centimetri mai lunga decit cea mai buna anterioara. S-a
obisnuit sa i-a cite 5 sau 6 medalii pe an, cel putin in concursuri
interne. Dupa ce a iesit vicecampioana europeana in 1997 (13.49
m), a terminat-o cu junioratul. Avind un cel mai bun rezultat din
cariera, 13.92 m, a plecat la europenele de tineret de la
Amsterdam, din 2000, ca favorita la medalia de aur. Nici una
dintre sariturile sale nu a fost urmata de steguletul alb, ca semn de
validare. O mina criminala i-a mutat semnele pe care le facuse pe
pista de dinaintea nisipului si s-a ales praful.
An de an, tinara atleta a participat la campionate balcanice de la
care nu s-a intors fara macar o medalie de bronz. In 2003 a stabilit
un nou record personal, 14.17 metri, cu care, in Coreea, a obtinut
medalia de bronz la campionatele mondiale universitare.
Finala la Olimpiada
Maria Hagima, antrenoarea sa, spune ca „Mariana a facut un salt
valoric asteptat, la seniori, drept care a si fost inclusa in lotul
olimpic. Pentru ca a participat la multe concursuri din categoria
Grand Prix si a sarit de foarte multe ori alaturi de competitoare de
valoare, si-a imbunatatit performantele de la un concurs la altul.
Sper ca ea sa ajunga in finala olimpica, macar intre primele 12.
Are un record personal, in acest moment, de 14.37 metri. Daca la
Atena va sari 14.50 metri, cred ca va intra si intre primele opt din
lume. La antrenamente a avut si saritura de 14.60 metri, dar care a
fost depasita. Eu m-as declara extrem de multumita si daca ar intra
intre primele 12 triplusaltiste de la Olimpiada”.
HALTERE
Voinicul Sebastian Dogariu
Onestiul iese in fata pentru Olimpiada de la Atena cu halterofilul
Sebastian Dogariu. Legitimat la CSM Onesti, unde il are ca
antrenor pe Marian Zaldoi, Dogariu (sportiv nascut la Tirgu Mures
pe 10 septembrie 1977) a iesit in prim plan la campionatele
europene de seniori de anul trecut, cind s-a clasat pe locul al
patrulea la cele doua stiluri, smuls si aruncat, dar si la total. Pentru
ca a mai luat si trei titluri de campion national, tot in 2003,
Sebastian a fost plasat pe locul al 5-lea, anul trecut, in ierarhia
sportivilor bacauani alcatuita la Directia pentru Sport a Judetului
Bacau. Cu aur si argint fusese educat Dogariu si la nationalele sau
Cupa Romaniei din 2002. Anul acesta a ridicat o medalii de argint
la nationale si la Cupa Romaniei, iar la europenele de la Kiev s-a
clasat de trei ori pe locul al 4-lea la categoria 85 kilograme.
(Marius AMBROZIE)

Comentarii