Nini Sapunaru se dueleaza cu Politia

joi, 18 martie 1999, 00:00
2 MIN
 Nini Sapunaru se dueleaza cu Politia

Politistii au declansat urmarirea penala impotriva lui Nini Sapunaru, seful Directiei Generale a Vamilor, anchetatorii acuzindu-l pe acesta de abuz in serviciu pentru ca a suspendat autorizatiile de duty-free shop ale firmelor EDF Asro SRL si EDF Properties Services SRL, incepind cu 6 februarie 1998. Nini Sapunaru sustine ca EDF a incalcat legea romana. El spune ca politia de frontiera ar fi descoperit ca magazinele acestei firme au avut de doua ori mai multi clienti decit pasagerii care au trecut prin vama.
Sapunaru a apreciat, ieri, ca este normal sa fie anchetat de politie, in conditiile in care a fost formulata o plingere penala impotriva sa, insa a sustinut ca doreste sa clarifice problema aparitiei in presa a informatiilor privind ancheta politiei, inainte ca el insusi sa fie instiintat de catre IGP. "Sintem intr-un stat de drept, iar ancheta politiei in urma unei sesizari este normala", a spus Sapunaru. Seful DGV nu a exclus posibilitatea ca la mijloc sa se afle interese economice sau politice, afirmind ca "cine are o asemenea suma de returnat statului, va utiliza absolut orice metoda". Sapunaru a precizat ca DGV are 45 de procese pe rol cu firma care a inaintat plingerea impotriva sa, inclusiv o sesizare penala impotriva conducerii acestei societati, acuzata de frauda. "Sint cercetat de politie la sesizarea unor indivizi care au pagubit statul cu un miliard – un miliard si jumatate de lei pe luna, timp de cinci ani", a mai declarat Sapunaru. El a mai spus ca a avut, marti, o convorbire pe aceasta tema si cu presedintele PNL, Mircea Ionescu Quintus caruia i-a expus intreaga problema. Mircea Ionescu Quintus a refuzat insa sa faca declaratii pe tema convorbirii. (A. CIOFLANCA)
Articole pe aceeasi tema
6 Martie 1999
Tigareta III, trimisa la Parchet

Comentarii