„Cea mai curajoasă promoţie de medici” depune sâmbătă Jurământul lui Hipocrat la Iaşi

miercuri, 22 iunie 2022, 21:27
2 MIN
 „Cea mai curajoasă promoţie de medici” depune sâmbătă Jurământul lui Hipocrat la Iaşi

Promoţia din 2022 a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) va depune sâmbătă, 25 iunie, în faţa instituţiei de învăţământ superior, Jurământul lui Hiprocrat.

Evenimentul a devenit deja tradiţie la UMF şi se va desfăşura pe parcursul întregii zile, în Piaţa Naţiunilor, fiind invitaţi părinţii şi prietenii pentru a sărbători alături de absolvenţi şi profesorii lor. „Este promoţia cu care am trecut prin complicata perioadă a pandemiei, promoţia care s-a adaptat la învăţământul online, care nu a ezitat să facă voluntariat în lupta împotriva virusului SARS‑CoV‑2, poate cea mai curajoasă promoţie din ultimii ani, poate cea mai pregătită să facă faţă provocărilor ce vor veni. Felicitări şi mult succes în viitor!”, a declarat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

Vor fi 1.540 de absolvenţi de la 13 specializări, dintre care 8 sunt cu predare în limba română, 3 cu predare în limba engleză şi 2 în franceză. Dintre cei 1.540 de absolvenţi, 1.177 sunt români, iar 358 provin din alte 38 de ţări. Conform reprezentanţilor UMF Iaşi, cei mai mulţi absolvenţi internaţionali sunt din Franţa – 89 şi Israel – 84. Evenimentul va avea două părţi: cursurile festive ale facultăţilor, în intervalul 10.00 – 17.30, iar de la ora 19.00 este programată Ceremonia de Absolvire în cadrul căreia rectorul UMF va adresa salutul său promoţiei 2022, urmat de cele ale decanilor celor patru facultăţi: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi Bioinginerie Medicală. Urmează apoi premierea şefilor de promoţie, speech-uri motivaţionale, iar finalul este rezervat rostirii Jurământului lui Hipocrate. Întreaga ceremonie va fi transmisă live pe canalele UMF Iaşi. 

Comentarii