Corecţia fără precedent încasată de Curtea Constituţională la CEDO în cazul Kovesi a readus pe agenda publică necesitatea unei reforme a modului de organizare şi funcţionare a CCR. Imediat după anunţul deciziei de la Strasbourg, preşedintele Iohannis a accentuat în discursul său nevoia de schimbare. „Reamintesc faptul că la referendumul din 2019 românii au decis că atribuţiile Curţii Constituţionale trebuie modificate. Hotărârea CEDO de astăzi ne arată, dacă mai era nevoie, cât de necesară este o reformă la nivel constituţional a acestei instituţii. Însă este evident că Parlamentul actual, în această configuraţie politică, dominată chiar de partidul care a patronat revocarea din funcţie a doamnei Kovesi, a dovedit că nu este capabil să ia decizii pentru protejarea cetăţenilor”. Premierul Orban, liderul PNL, a fost chiar mai explicit: „Astăzi decizia CEDO arată clar necesitatea unei reanalizări a modului în care se compune şi funcţionează Curtea Constituţională, astfel încât să prevenim astfel de derapaje împotriva principiilor şi valorilor europene, dar şi să punem punct definitiv riscului de a mai fi condamnaţi prin decizii ale CCR care în mod evident excedează cadrul constituţional”.

Replica preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, a fost ironică, aproape impertinentă, dar corectă pe fond: „Nu voi comenta niciodată deciziile unor politicieni. Politicienii sunt liberi să analizeze orice - şi dacă e bună legea noastră de organizare, şi modul în care sunt numiţi judecătorii”.

Ce spune, de fapt, Dorneanu. Că scaunul lui (şi al colegilor de la Curte) e suficient de şubred dacă ar exista voinţă politică şi ar dori cineva să-l clatine. Dar el ştie foarte bine că această voinţă politică nu există. Este de aşteptat ca următoarele decizii ale CCR să fie destul de prietenoase cu preşedintele şi PNL, fireşte, fără ca noua amiciţie să bată la ochi. Cu musca pe căciulă după decizia CEDO, majoritatea pe..se..dis..tă (a se citi rar şi apăsat cum face Iohannis) din CCR va tinde să încline balanţa spre puterea executivă (preşedinte - premier), în detrimentul parlamentului controlat la limită de PSD and comp. Iar acest fapt îl intuiesc destul de clar Iohannis şi Orban. De fapt, promisiunile de reformă enunţate marţi de cei doi ar trebui citite mai degrabă ca un avertisment pentru judecătorii CCR să se pună bine cu noua putere. Până la urmă, dacă Orban a fost dispus să aducă în partid un pe..se..dist sadea ca Mihai Chirica, de ce ar refuza sprijinul „dezinteresat” al Monei Pivniceru, o liberală, chiar dacă pe filiera Fenechiu. Iar Valer Dorneanu şi Marian Enache sunt maeştri în contorsiuni politice, îşi datorează cariera coloanei flexibile.

De când au preluat guvernarea, ultimul lucru care le poate fi imputat liberalilor ar fi lipsa unui demers de reformă a CCR. Au avut şi încă au probleme mai urgente pe cap, în contextul în care nu dispun de o majoritate certă în Parlament. Însă după alegerile din toamnă (iarnă, primăvară?) dacă rămân partidul principal din Guvern nu vor mai avea nicio scuză. Depolitizarea şi profesionalizarea Curţii Constituţionale ar trebui să apară într-un top 3 al măsurilor urgente propuse de viitoarea majoritate construită în jurul PNL (există un proiect de lege al USR pe care liberalii îl pot adopta sau îmbunătăţi). Întrebarea e în ce măsură vor mai dori liberalii o reformă de substanţă a CCR când vor şti că pot coabita de minune cu majoritatea ex-pe..se..dis..tă de la Curte?