anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 05.08.2020

Bani pentru drumul unei comune, de trei ori mai mult decât tot judeţul. Ingredient special: un senator

GALERIE
drum judetean
  • drum judetean
- +

Drumul judeţean Gura Bădiliţei – Criveşti – Vânători ar trebui asfaltat pe o lungime de 9 km. Senatorul Florin Constantinescu este din Criveşti

 

Un senator vrea să aducă de trei ori mai mulţi bani pentru satul natal decât au primit drumarii ieşeni pentru toţi cei 1.035 km de drumuri judeţene pe care îi administrează. Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor a demarat procedurile pentru reabilitarea DJ 208I Gura Bădiliţei – Criveşti – Vânători pe o lungime de 9 km.

Valoarea lucrărilor este estimată la 14,3 milioane lei inclusiv TVA, şantierul urmând să fie deschis timp de doi ani. Proiectul vizează scarificarea şi reasfaltarea drumului. “Proiectul de reabilitare datează din 2010, dar până acum nu au existat fonduri. Drumul se află într-o stare jalnică. Este parţial pietruit, iar ce asfalt a mai avut este puternic deteriorat. Proiectul a fost propus la toate şedinţele Consiliului Judeţean în care a fost vorba de drumuri. A fost inclus în masterplanul judeţean de transporturi, a fost trecut la finanţarea din bugetul de stat”, a explicat directorul DJADP, Daniel Minciună.

DJADP nu dispune efectiv în acest an decât de 700.000 lei din suma necesară reabilitării drumului. Alţi 300.000 lei sunt prevăzuţi pentru anul viitor. Restul sumei ar urma să fie alocată distinct, prin legea bugetului de stat pe 2016. “Noi vom lucra strict de ce bani avem. Există promisiunea fermă că banii vor veni, dar aşteptăm să şi vedem celelalte 13 milioane necesare. Este practic proiectul personal al senatorului Florin Constantinescu, care este din Criveşti. Dacă toţi parlamentarii s-ar agita cum a făcut-o Constantinescu pentru acest drum, poate am mai rezolva unele din ele”, a precizat Minciună.
 
Dacă suma de 13 milioane lei va fi inclusă în bugetul naţional pe anul viitor, ea ar reprezenta de trei ori mai mult decât banii alocaţi în acest an de către Guvern drumurilor judeţene din Iaşi. Guvernul a alocat recent Iaşului 7,69 milioane lei, reprezentând cote defalcate din TVA pentru lucrări la drumurile judeţene şi comunale. Din totalul sumei, 4,29 milioane lei au ajuns la DJADP.
 
Cu 3,8 milioane lei va fi aşternut un covor asfaltic pe 10,7 km din DJ 248A, din Miroslava spre Voineşti, vor fi făcute marcajele rutiere şi vor fi refăcute rigolele pe o lungime de 6,6 km. Încă 600.000 lei vor fi utilizaţi pentru pietruirea unui tronson din DJ 244D, pe raza comunei Moşna. Diferenţa va fi utilizată pentru refacerea infrastructurii rutiere pe un tronson de 2 km din DJ 281B, în satul Borosoaia din comuna Plugari.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Trei sferturi de secol în era nucleară

Lucian DÎRDALA

Trei sferturi de secol în era nucleară

În spatele imaginilor cu cel mai mare impact la public - şi care ţin de războiul convenţional - se află realitatea unei cursei nucleare care, nemaifiind una „în doi”, este nouă şi periculoasă.

Filmuletul zilei

opinii

Gândirea liberă, limpede şi reacţionară

Florin CÎNTIC

Gândirea liberă, limpede şi reacţionară

Cum trăim timpuri apăsătoare în care comandourile ideologice ale stângii impun, asemenea fasciştilor anilor 30, violenţă şi castrare pentru libertatea de expresie, e reconfortant să regăseşti, măcare insular, câte o voce critică şi nealiniată.

Suflete în ceaţă

Radu PĂRPĂUȚĂ

Suflete în ceaţă

Generaţia COVID

Ioan MILICĂ

Generaţia COVID

Cum se va numi generaţia de cobai supuşi unui simulacru educativ de amploare planetară? Cum se va numi generaţia ale cărei rădăcini în universul şcolar sunt retezate tot mai iute pe măsură ce timpul de izolare creşte? Cum se va numi generaţia de absolvenţi care vor căpăta diplome fără să fi ştiut vreodată ce miros are un manual abia ieşit de sub tipar sau fără să fi văzut cum arată un educator, un învăţător sau un profesor în carne şi oase?

pulspulspuls

Un penthouse de 300.000 de coco, scos la vânzare cu viteză. Hopaa!?

Un penthouse de 300.000 de coco, scos la vânzare cu viteză. Hopaa!?

Apropo de arestările anului, ne spune amicul Archibald Tănase că, în ultima vreme, printre băieţii cu bani din târg se bârfeşte că un ditamai penthouse-oiul din Copou pe care l-a ridicat pe bloc un personagiu aflat la ţuhaus ar fi de fapt donaţie ultrasecretă către un personagiu public foarte vilofil, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Magie

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.