Cele patru persoane care au murit în accidentul de la Bălțați erau din Vaslui. Celălalt șofer, din Neamț

duminică, 06 octombrie 2019, 18:09
2 MIN
 Cele patru persoane care au murit în accidentul de la Bălțați erau din Vaslui. Celălalt șofer, din Neamț

În tragedia de astăzi de la Bălțați, cele patru persoane care au murit erau din Huși și Vaslui și circulau dinspre Târgu Frumos spre Iași.

”Astăzi, în jurul orei 14, am fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe DE 583 a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că, un bărbat de 51 de ani, din județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism dinspre Târgu Frumos către Iași, în afara localității Bălțați, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din județul Neamț. În urma impactului a rezultat decesul a 4 patru persoane, iar alte 3 persoane au fost rănite. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă”, este comunicatul oficial al polițiștilor.

Bărbații care au murit aveau 51, respectiv 23 de ani, iar femeile aveau 52, respectiv 22 de ani. Primii trei erau din Huși, iar tânăra din Vaslui.

Persoanele rănite din Jaguar sunt o femeie în vârstă de 46 de ani, una de 25 de ani și un tânăr tot de 25 de ani.

Detalii despre tragedia de la Bălțați, citiți AICI

Comentarii