Cine sunt oportuniștii pe care îi îndeamnă Maricel Popa la maturitate politică?

luni, 20 martie 2017, 15:36
2 MIN
 Cine sunt oportuniștii pe care îi îndeamnă Maricel Popa la maturitate politică?

Chiar primarul Iașului, Mihai Chirica, dar și reprezentanții opoziției (spre exemplu senatorul liberal Iulia Scântei) s-au arătat revoltați de faptul că ședința comună a guvernelor din România şi Republica Moldova, stabilită pentru data de 23 martie 2017, va fi organizată la Piatra Neamț și nu la Iași. Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a transmis public un „îndemn la maturitate politică” adresat celor pe care îi consideră „oportuniști” și manipulatori. Redăm comunicatul oficial:

"Îndemn la maturitate politică! Goana după notorietate și dorința de afirmare politică a ajuns să întunece judecata parlamentarilor și politicienilor care exploatează subiectul ședinței comune a guvernelor din România şi Republica Moldova după bunul plac, precizând că social-democrații „dau o palmă Iașului” prin organizarea acestei întruniri în municipiul Piatra Neamț, pe 27 martie.

Le atrag atenția acestor „oportuniști politici” că manipularea opiniei publice nu ar trebui să facă obiectul preocupărilor zilnice, așa cum ne-au obișnuit, ci ar trebui să își canalizeze atenția și priceperea asupra muncii în favoarea cetățenilor care i-au ales și care i-au susținut în ocuparea unor poziții cheie, fie că vorbim de administrația locală sau de administrația centrală.

În ceea ce privește decizia Cabinetului Grindeanu de a organiza ședința comună a guvernelor din România și Republica Moldova în municipiul Piatra Neamț, apreciez că aceasta denotă maturitate politică și normalitate. Spun acestea încurajându-vă să vă reamintiți că prima întrunire de acest fel a avut în luna martie a lui 2012, la Iași, dovedind astfel că autoritățile centrale poartă un respect cetățenilor și orașului nostru, care de-a lungul timpului și-a pus amprenta asupra istoriei neamului nostru.

Faptul că cea de-a doua ședință a Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova a avut loc la Neptun, pe data de 22 septembrie 2015, denotă deopotrivă respect pentru celelalte comunități din țară, lucru dovedit și prin stabilirea viitoare întruniri de la Piatra Neamț.

Stimați ieșeni,

Stimați politicieni,

Un Guvern responsabil nu trebui să aibă afinități față de o comunitate sau alta, ci trebuie să dea dovadă de verticalitate în luarea deciziilor. Cabinetul Grindeanu s-a dovedit a fi responsabil față de toți cetățenii acestei țări prin stabilirea şedinţei comune a celor două guverne la Piatra Neamț, acordând șanse egale tuturor comunităților, indiferent de regiunea istorică din care fac parte".

Maricel Popa, președinte al Consiliului Județean Iași și președinte interimar al Organizației Județene a PSD Iași

Facebook

VEDEȚI ȘI:

Efectele răfuielilor din PSD: Chirica este revoltat de organizarea unei şedinţe de guvern la Piatra Neamţ

 

Comentarii